Femeile “Doctorate în...”

“Nu te preocupa dacă nu poţi da copiilor tăi ce e mai bun din toate.. Dă-le tot ce ai tu mai bun”

Intr-o zi, o femeie numită Anne, îşi lua carnetul de şofer.

Când au întrebat-o care era profesia ei, ea avu un dubiu. Nu ştia cum să se considere.

Funcţionarul insistă :” Ceea ce v-am întrebat este dacă aveţi un serviciu” .

”Sigur că da, am un serviciu” , exclamă Anne, “sunt mamă”.

"Noi nu considerăm ăsta un serviciu. O să consemnez casnică” , spuse funcţionarul cu răceală.

O prietenă a ei, Marta auzi cele întâmplate şi căzu pe gânduri câtva timp.

Intr-o zi, se află în aceiaşi situaţie. Persoana care o interoga era o funcţionară de profesie, sigură şi eficientă.

Formularul părea enorm şi interminabil.

Prima întrebare era : “Care este ocupaţia dvs ?”

Marta se gândi puţin şi fără să ştie cum, răspunse :

“Sunt doctoră în dezvoltarea infantilă şi în relaţiile umane”.

Funcţionara făcu o pauză şi Marta trebui să repete cu pauze, emfatic, apăsând cuvintele mai semnificative.

După ce a notat totul, tânara vru să verifice.

“Pot să vă intreb, ce înseamnă că faceţi, mai exact ?”

Fără pic de nelinişte în glas, cu mult calm, Marta explică:

"Desfăşor un program pe termen lung, înăuntru şi în afara casei”.

Gândindu-se la familia ei, ea continuă: " sunt răspunzătoare de o echipă şi am primit deja patru proiecte. Muncesc în regim de dedicare exclusivă. Marea exigenţă este de 14 ore pe zi, uneori chiar până la 24 ore”.

Pe măsură ce îşi descria responsabilităţile, Marta observă creşterea tonului de respect în vocea funcţionarei.

Când se întoarse acasă, Marta fu primită de echipa sa: o fetiţă de 13 ani, alta de 7 şi alta de 3.

Suind spre dormitoarele casei, ea auzi pe cel mai nou proiect al ei: un bebe de 6 luni, probând o nouă tonalitate a vocii.

Fericită, Marta luă pe bebe în braţe şi gândi la gloria maternităţii, cu multitudinea de responsabilităţi şi orele interminabile de dedicaţie.

”Mama unde-mi sunt pantofii? Mama, mă ajuţi să-mi fac o fundă? Mama, bebe nu încetează din plâns. Mama, mă aştepţi la sfârşitul orelor? Mama, vii mâine să mă vezi dansând? Mama, mergi la cumpărături? Mama...”

Stând în pat, Marta se gândi:”Sunt Doctor în dezvoltarea infantilă şi în relaţiile umane, dar bunicile ce or fi?”

Si apoi am descoperit un titlu pentru ele:
Doctore superioare în dezvoltarea infantilă şi în relaţiile umane”.

Străbunicile, doctore executive superioare.

Mătuşile, doctore-asistente.

Si toate femeile, mamele, soţiile, prietenele şi colegele, doctore în arta de a face viaţa mai bună.

Intr-o lume unde se dă atâta importanţă titlurilor, în care se cere mereu cea mai mare specializare în domeniul profesional,

transformă-te într-o specialistă în arta de a iubi.

Povestea cu magarul

Într-o bună zi, măgarul unui ţăran căzu într-o fântână. Nefericitul animal se puse pe zbierat, ore întregi, în timp ce ţăranul căuta să vadă ce e de făcut. Până la urmă, ţăranul hotărî că măgarul şi-aşa era bătrân, iar că fântâna, oricum secată, tot trebuia să fie acoperită odată şi-odată. Şi că nu mai merită osteneala de a-l scoate pe măgar din adâncul fântânei. Aşa că ţăranul îşi chemă vecinii, că să-i dea o mână de ajutor. Fiecare dintre ei apucă câte o lopată şi începură să arunce de zor pământ înăuntrul fântânei. Măgarul pricepu de îndată ce i se pregătea şi se puse şi mai abitir pe zbierat. Dar, spre mirarea tuturor, după multe lopeţi de pământ, măgarul se potoli şi tăcu.
Ţăranul se duse si privi în adâncul fântânei şi rămase uluit de ce văzu. Cu fiecare lopată de pământ, măgarul cel bătrân făcea ceva neaşteptat: se scutura de pământ şi păşea deasupra lui. În curând, toata lumea fu martoră cu surprindere cum măgarul, ajuns până la gura fântânei, sari peste ghizduri şi ieşi fremătând.

Viaţa va arunca poate şi peste tine cu pământ şi cu tot felul de greutăţi...Secretul pentru a ieşi din fântână este să te scuturi de acest pământ şi să-l foloseşti pentru a urca un pas mai sus.

Fiecare din greutăţile noastre este o ocazie pentru un pas în sus.
Putem ieşi din adâncurile cele mai profunde dacă nu ne dăm bătuţi. Foloseşte pământul pe care ţi-l arunca peste tine ca să mergi înainte. Aminteşte-ti de cele 5 reguli pentru a fi fericit:

1) Curăţă-ţi inima de ură, frică si egoism.
2) Scuteşte-ti mintea de preocupări inutile.
3) Simplifică-ţi viata şi fă-o mai frumoasă.

4) Dăruieşte mai mult şi aşteaptă mai puţin.
5) Iubeşte mai mult şi. scutură-te de pământ, pentru ca în viaţa asta, tu trebuie să fii soluţia, nu problema.

CINE-L PRIMEȘTE PE FIUL...

Un om bogat, pasionat de artă, avea în colecția lui opere ale tuturor marilor maeștri, renascentiști, clasici și moderni, din toate școlile și curentele. Deseori stătea împreună cu unicul său fiu, admirând minunatele piese din colecția lor.


Dar a izbucnit războiul și fiul a fost înrolat și trimis la luptă. El a dat dovadă de mult curaj și a murit la datorie, în timp ce salva viața
unui camarad. Cînd a primit anunțul, tatăl a fost profund îndurerat de pierderea unicului său fiu.


O lună mai târziu, a auzit bătăi la ușă. În prag stătea un tânar cu un pachet mare în brațe...El a spus:


- Domnule, nu mă cunoașteți. Eu sunt soldatul pentru care fiul dumneavoastră și-a dat viața. În acea zi el a salvat multe vieți ale celor răniți
dar, în timp ce încerca să mă ducă pe mine într-un loc sigur, un glonte i-a străpuns inima, el murind pe loc...Deseori ne vorbea de dumneavoastră
și despre pasiunea pe care o aveți pentru artă.


Tânărul i-a înmânat pachetul.


-Știu că este aproape un nimic. Eu nu sunt un pictor cunoscut, dar sunt convins că fiul dumneavoastră ar fi vrut să aveți acest tablou.


Tatăl a început să desfacă ambalajul. Era un portret al fiului său, pictat de tânăr. Privindu-l atent, a fost uimit de felul în care tânărul
pictor a reușit să surprindă chipul, dar și personalitatea fiului său. Tatăl a scos un suspin și cu ochii plini de lacrimi a mulțumit tânărului,
oferindu-i și o sumă de bani pentru tablou.



-O, nu se poate așa ceva, domnule... Toată viața nu voi putea să plătesc pentru ceea ce fiul dumneavoastră a făcut pentru mine. Acesta este doar un
cadou.



Tatăl a prins tabloul pe una din simezele sale. De câte ori avea vizitatori, el începea prin a le arăta portretul fiului său și numai după aceea
le dădea voie să vadă marile capodopere colecționate.


După moartea bătrânului tată, s-a organizat licitația marii lui colecții de tablouri. S-au adunat foarte multe persoane care doreau să vadă și, mai
ales, să achiziționeze tablouri pentru propriile lor colecții.



La deschidere, pe podium era postat portretul fiului. Persoana delegată să conducă licitația,adjudecătorul, a deschis sesiunea, lovind cu
ciocănelul:


-Începem licitația cu acest portret al fiului. Cine deschide oferta?


În sală s-a lăsat liniștea....Apoi, de undeva din fundul sălii, o voce a strigat:


-Am venit să vedem marile opere! Sări peste această piesă!...


Dar, netulburat, adjudecătorul a continuat:


-Face cineva o ofertă pentru acest portret?... 100?... 200?...


Din sală, cineva a stigat iritat:


-Nu am venit pentru acest portret!... Ne-am adunat pentru picturile lui Rembrandt, Fragonard, Van Gogh, Matisse, Picasso și ale celorlalți
maeștri!... Haideți să trecem, cu adevărat, la licitație!...


Netulburat, adjudecătorul a continuat:


-Fiul!... Fiul!... Îl vrea cineva pe fiul?!...


Într-un târziu, din cel mai îndepărtat colț al sălii s-a auzit o voce timidă:


-Dau eu 10 pentru acest portret...


Era cel care fusese, ani mulți, grădinarul tatălui și al fiului. Fiind un om sărac, nu putea să ofere mai mult.


-Există o ofertă de 10!... Cine dă mai mult?!... Dă cineva 20?!...


Sala era în fierbere.


-Dați-i-l lui pentru 10!...Să trecem la maeștri!...La maeștri!...


Nu-l voiau pe fiu. Toți doreau să profite de ocazie și să cumpere opere mari pentru colecțiile lor. Ferm, adjudecătorul a continuat:


-10, odată!...10, de două ori!...


Și, lovind cu ciocănelul în masă:


-Adjudecat! VÂNDUT pentru 10!


Din față, cineva a zbucnit:


-În sfârșit, putem trece la marea colecție!...


Calm, adjudecătorul a pus jos ciocănelul, spunând:


-Îmi pare rău, dar licitația s-a încheiat.


Rumoare în sală:


-Dar tablourile?!...Cum rămâne cu maeștrii?!...Colecția?!...


-Regret, a spus adjudecătorul. Când am fost desemnat să conduc această licitație, mi s-a comunicat o prevedere secretă din testament, pe care nu
am avut voie să o fac cunoscută decât în acest moment: licitația se referă numai la potretul fiului !Cine il ia moștenește întreaga avere, care
include și toată colecția de opere de artă! Omul care-l primește pe fiul obține TOT!...


Dumnezeu Tatăl a trimis acum 2000 de ani pe Fiul său ca să moară pe cruce.


La fel ca mesajul adjudecătorului, si mesajul lui este:


-Fiul, Fiul, cine-l primește pe Fiul?!


Pentru că, vezi tu, acela care îl primește pe Fiul obține totul...


Că într-atât a iubit Dumnezeu lumea încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, pentru ca tot cel ce crede într-Însul să nu piară, ci să aibă
viață veșnică. (Ioan 3/ 16) (Biblia Bartolomeu).


Aceasta este adevărata dragoste...

Viata merita traita frumos

Un indian american era impreuna cu prietenul sau in centrul New York-ului. Era ora amiezii iar strazile erau pline de oameni. Masini claxonand, taximetre ce luau curbele cu viteza, sirene ce se apropiau sau se departau, toate aceste sunete ale orasului parca te asurzeau. Dintr-o data indianul a spus:


- Am auzit un greiere.
- N-ai cum sa auzi un greiere in tot vacarmul asta! i-a spus prietenul lui.
- Sunt sigur, am auzit un greiere! a insistat indianul.
- Asta-i o nebunie! a raspuns prietenul.

Indianul a ascultat cu atentie un moment dupa care a trecut strada spre o zona unde se aflau cativa copaci. A cautat imprejur, sub ramuri si a gasit micul greiere. Prietenul sau a ramas uimit.

- E incredibil! Trebuie sa ai un auz supraomenesc!
- Nu, a spus indianul. Urechile mele nu sunt diferite de ale tale. Totul depinde de ce asculti cu ele.
- Dar nu se poate! a continuat prietenul. Eu n-as putea auzi un greiere in acest zgomot!
- Depinde de ceea ce este important pentru tine. a venit imediat raspunsul.
Da-mi voie sa-ti arat.

A bagat mana in buzunar si a scos cateva monede pe care le-a lasat sa cada discret pe asfaltul trotuarului. Atunci, cu tot zgomotul asurzitor al orasului, au remarcat ca toti oamenii de pe o raza de 5 metri au intors capul privind in jur daca nu cumva banii cazuti erau ai lor.

- Intelegi ce am vrut sa spun? a continuat indianul. Totul depinde de ceea ce este important pentru tine.

Ascultind zi de zi la televizor gilceava, crimele, tragediile,
URECHEA CARE ESTE PRELUNGIREA CREIERULUI NOSTRU se formeaza pe tot ce este urit, rau. Ni se impregneaza FRICA!

Devnim neputinciosi, tematori ( de avion, de frig, de vint, de mincare, de oamenii de linga noi, de sentimentele noastre SI NU STIM DE UNDE, CIND SI CUM.

UITE ASA: ascultind asa zisele informatii, care de fapt sunt praf in urechile fraierilor! Dupa care spunem: e greu, oamenii sunt rai, tarim intr-o lume nesigura, urita, nu mai am incredere in nimeni, etc.

Intre timp greierii cinta, frunzele fosnesc, apele curg si noi nu le auzim.

Viata este frumoasa si merita traita!

Hraneste-ti sufletul ascultind tot ce te unge la suflet, nu ce te raneste!
Dumnezeu ne-a dat sufletul sa il hranim, sa il curatam, sa avem grija de el.

Omul învăţat

Un bărbat în vârstă de 92 de ani, bărbierit proaspăt, pieptanat la fel, s-a îmbrăcat şi la ora 8 dimineata a pornit înspre azil.

Soţia lui, în vârstă de 70 de ani, nu de mult s-a stins din viaţă şi, din acest motiv, bărbatul a simţit nevoia să-şi părăsească locuinţa.

Stă în foaierul azilului aşteptând, zâmbeşte înspre noi atunci când îi spunem: „camera dvs. este pregătită”.

În timp ce mergem spre lift, îi povestesc pe scurt cum anume e camera lui, ce culoare are perdeaua şi cuvertura de pe pat, ce are în cameră.

-” Îmi place foarte mult”- spune el şi e încântat ca un copil de 8 ani, care acum urmează să primească prima lui cameră separată de la părinţi.

-“Stimate Domn, încă nici nu aţi văzut camera, aşteptaţi un pic înainte să vă pronunţaţi„-am răspuns eu .

“Nu are nimic dacă nu am văzut-o încă „ spune el.

“Fericirea nu este dependentă de ceva anume. Eu aleg fericirea în mod indpendent. Faptul că, imi place sau nu camera, nu depinde de mobilier sau decoraţii, ci depinde de cum vreau eu să o văd”.

“Eu am decis deja în mintea mea , camera îmi place. Deciziile le iau în fiecare dimineaţă, imediat ce mă trezesc“.

“Pot sa iau decizia să îmi petrec ziua în pat şi să încerc să număr câte extremităţi sau componente ale corpului meu nu funcţionează cum ar trebui sau mă dor;
ori, pot să spun mulţumesc cerului pentru tot şi pentru că mă pot mişca."

“Fiecare zi este un cadou, dacă pot să-mi deschid ochii, să mă concentrez pe amintirile frumoase, amintiri pe care le-am adunat de-alungul vieţii mele”

“Bătrâneţea este ca şi un cont în bancă: iei de acolo exact ce ai adunat.”

„Vezi, sfatul meu este să aduni multă, multă fericire şi amintiri frumoase în contul tău de amintiri”.

„Şi îţi mulţumesc că ţi-ai adus contribuţia la contul meu , unde eu şi azi tot strâng şi mai strâng”-spuse omul învăţat.

Ţine minte cele de mai jos şi, astfel, ai şansa să fii fericit :

1. Eliberează-ţi mintea de ură.

2. Eliberează-ţi mintea de a-ţi face griji mereu.

3. Trăieşte modest

4. Dăruieşte mai mult.

5. Aşteaptă mai puţin de la alţii

Dacă mi-aş putea trăi din nou viaţa

de Emma Bombeck

Dacă mi-aş putea trăi din nou viaţa,

M-aş fi culcat să mă odihnesc atunci când mă simţeam rău…în loc să pretind că pământul se va opri dacă eu nu voi fi la serviciu pentru o zi.

Aş fi ars lumânarea roz sculptată ca un trandafir…în loc să o las să se topească în cămară.

Aş fi vorbit mai puţin şi aş fi ascultat mai mult…

Aş fi invitat prieteni la masă chiar dacă… era o pată pe covor şi canapeaua era decolorată.

Aş fi mâncat pop-corn în camera „bună”…şi nu mi-aş mai fi făcut atâtea griji din cauza prafului când cineva vroia să aprindă focul în şemineu.

Mi-aş fi facut timp să-l ascult pe bunicul povestind din tinereţea lui.

N-aş fi insistat niciodată să mergem cu geamurile maşinii închise într-o zi frumoasă de vară…doar pentru ca părul meu a fost proaspăt coafat şi fixat.

Aş fi stat întinsă pe pajişte cu capul pe iarbă…

Aş fi plâns şi râs mai puţin privind televizorul şi mai mult privind viaţa…

Dar, cel mai mult, să am a doua şansă în viaţă,

Aş preţui fiecare moment, l-aş privi cu adevărat…l-aş trăi…

Nu m-aş mai agita atât de mult pentru lucruri meschine şi mărunte.

Nu vă faceţi griji din cauza celor care nu vă simpatizează, mai mult, n-ar trebui să vă intereseze cine ce face sau cât de mult are.

In schimb să preţuim prietenii pe care îi avem şi oamenii care ne iubesc.

Să ne gândim la lucrurile cu care Dumnezeu ne-a binecuvântat…şi la ceea ce facem în fiecare zi să ne îmbogăţim mintea, trupul, sufletul, emoţiile.

Probleme in copac

Un tâmplar pe care l-am angajat să mă ajute la reparaţia unui grajd vechi tocmai termină prima zi de muncă grea.

Ferăstrăul electric s-a stricat şi l-a făcut să piardă o oră de muncă, după care camionul lui vechi nu a mai vrut să pornească.

I-am propus să-l conduc acasă şi pe drum a fost foarte tăcut. Dar, de îndată ce-am ajuns, mă invită să-i cunosc familia. Când ne îndreptam către uşă, a privit pentru un moment un mic copăcel din faţa casei, atingându-i vârfurile ramurilor cu ambele mâini.

Când s-a deschis uşa, s-a petrecut o transformare uimitoare. Faţa lui morocănoasă era plină de zâmbete. Şi-a îmbrăţişat copiii şi şi-a sărutat soţia. După aceea m-a acompaniat la maşină.

Când am trecut pe lângă copăcel, din curiozitate, l-am întrebat de ce a atins ramurile înainte de a intra în casă. "Oh, este copacul meu de probleme", răspunse.

“Ştiu că nu pot evita problemele la muncă, dar un lucru e sigur: problemele nu sunt pentru acasă, nu trebuie să o preocupe pe soţia mea şi nici pe copii. Aşa că pur şi simplu le atârn în copac în fiecare seară când ajung acasă şi le reiau dimineaţa când plec iar la muncă.”

“Ce e interesant”, spuse surâzând, “că dimineaţa nu mai sunt atât de multe cum îmi amintesc că am lăsat în copac cu o seară mai înainte.”

Cine sunt eu conteaza pentru ceilalti...

O profesoara din New York s-a hotarat sa-i onoreze pe toti elevii din ultima clasa de liceu, spunandu-le ce mult inseamna pentru ea, fiecare dintre ei.

Ea l-a chemat pe fiecare elev in fata clasei, pe rand. Intai, i-a spus fiecaruia ce mult a insemnat pentru ea si pentru clasa.

Apoi i-a dat fiecaruia o panglica albastra, imprimata cu litere aurii, pe care scria "Cine sunt eu conteaza pentru ceilalti!"

Dupa aceea, profesoara a decis sa realizeze un proiect al clasei, sa vada ce impact ar avea aceasta idee asupra unei comunitati.

I-a dat fiecarui student inca trei panglici si i-a instruit sa mearga si sa continue aceasta ceremonie de recunoastere a valorii cuiva. Apoi trebuie ca ei sa urmareasca rezultatele, pentru a vedea cine a onorat pe cine si sa-i comunice clasei rezultatele, peste o saptamana.

Unul dintre baietii din clasa s-a dus la un director adjunct dintr-o companie din apropiere si l-a "premiat" pentru ca l-a ajutat sa-si planifice cariera. I-a dat o panglica si i-a pus-o pe camasa.

Apoi i-a mai dat doua panglici si i-a spus: "Facem un proiect de clasa pe tema recunoasterii meritelor celor din jur si ne-ar placea sa mergeti sa gasiti pe cineva pe care sa-l apreciati si sa-i dati o panglica albastra."

Mai tarziu in acea zi, directorul adjunct s-a dus la seful lui, care avea reputatia de a fi un tip morocanos. I-a spus ca il admira cu-adevarat, pentru ca era un geniu creativ.

Seful a parut foarte surprins. Directorul adjunct l-a intrebat daca ar accepta in dar panglica albastra si daca ii permite sa i-o puna in piept.

Seful lui a zis: "Da, bineinteles. " Directorul a luat o panglica albastra si a pus-o pe sacoul sefului sau, deasupra inimii.

Apoi a intrebat, oferindu-i ultima panglica, "Vreti sa luati aceasta panglica si sa o dati altcuiva, in semn de apreciere?"

"Adolescentul care mi-a dat-o are un proiect la scoala si vrem sa ducem mai departe aceasta ceremonie a panglicilor albastre, sa vedem cum ii afecteaza ea pe oameni."

In acea seara, seful a venit acasa si s-a asezat impreuna cu fiul sau de 14 ani.

A spus: "Astazi mi s-a intamplat cel mai incredibil lucru ."

"Eram in biroul meu si unul dintre angajatii mei a intrat si mi-a zis ca ma admira si mi-a dat o panglica albastra pentru ca sunt un geniu creativ."

"Imagineaza- ti! El crede ca sunt un geniu creativ! Apoi mi-a pus in piept o panglica albastra, pe care scrie "Cine sunt eu conteaza pentru ceilalti!"

"Mi-a dat o alta panglica si mi-a cerut sa gasesc pe altcineva pe care il apreciez.

In timp ce ma intorceam acasa, am inceput sa ma gandesc pe cine as putea aprecia si cui sa-i ofer aceasta panglica si m-am gandit la tine. Vreau sa te onorez pe tine."

"Zilele mele sunt extrem de agitate si cand vin acasa nu prea iti dau atentie. Tip la tine pentru ca nu iei note suficient de bune la scoala si pentru dormitorul tau dezordonat."

"Cumva, in seara asta, am vrut doar sa ma asez aici si, ei bine, doar sa te fac sa stii ca tu chiar contezi pentru mine."

"Alaturi de mama ta, tu esti cea mai importanta persoana din viata mea. Esti un pusti minunat si te iubesc!"

Emotionat, baiatul a izbucnit in hohote de plans si nu se mai putea opri. Intregul corp ii tremura. S-a uitat la tatal sau si i-a zis printre lacrimi: "Tata, asta-seara, mai devrem, stateam in camera mea si am scris o scrisoare pentru tine si mama, explicandu-va de ce a trebuit sa imi iau viata si va rugam sa ma iertati."

"Aveam de gand sa ma sinucid in noaptea asta, dupa ce voi veti fi adormit. Chiar am crezut ca nu iti pasa catusi de putin de mine."

"Scrisoarea e sus. Nu cred ca voi mai avea nevoie de ea."

Tatal sau a urcat in camera baiatului si a gasit o scrisoare sincera, plina de suferinta si durere.

Seful s-a intors la lucru un om schimbat. Nu mai era morocanos si a facut tot ce-a putut, pentru ca toti angajatii lui sa afle ca, intr-adevar, cine sunt ei conteaza pentru el si pentru ceilalti!"

Directorul adjunct a ajutat multi alti oameni in planificarea carierei, unul fiind fiul sefului sau si nu a uitat sa le spuna ce importanti sunt ei in viata lui

In plus, tanarul si colegii sai de clasa au invatat o lectie valoroasa: "Cine esti conteaza CU ADEVARAT pentru ceilalti!"

CE E DRAGOSTEA?

S-A FACUT O ANCHETA PRINTRE COPII DE 4-8 ANI CU TEMA: CE E DRAGOSTEA?

SPRE SURPRIZA CERCETATORILOR, RASPUNSURILE AU AVUT O PROFUNZIME PESTE ASTEPTARI.

CAND BUNICA A AVUT UN ACCES DE REUMATISM DE NU SE PUTEA APLECA SA-SI DEA CU LAC PE UNGHIILE DE LA PICIOARE, BUNICUL A FACUT-O PENTRU EA, DESI SI EL AVEA REUMATISM LA MAINI. ASTA E DRAGOSTEA!

REBECA, 6 ANI

CAND CINEVA TE IUBESTE, ARE UN MOD DEOSEBIT DE A-TI SPUNE NUMELE, INCAT TI-L SIMTI IN SIGURANTA IN GURA LUI!

BILLY, 6 ANI

DRAGOSTE E CAND MERGI LA RESTAURANT SA MANANCI SI DAI TOTI CARTOFII PRAJITI CUIVA FARA SA-I CERI NIMIC IN SCHIMB!

CRISSY, 6 ANI

DRAGOSTE E CAND FACI PE CINEVA SA ZAMBEASCA, CHIAR DACA E OBOSIT!

TERRY, 4 ANI

DRAGOSTE E CAND MAMA PREGATESTE CAFEAUA TATII SI IA O GURITA SA VADA DACA A IESIT GUSTOASA.

DANNY, 7 ANI

DRAGOSTE E CAND SPUI UNUI BAIAT CA E FRUMOASA BLUZA LUI SI EL VINE DE ATUNCI NUMAI CU BLUZA ACEEA.

NOEL, 7 ANI

DRAGOSTE E CAND CATELUSUL TAU ITI LINGE TOATA FATA DESI L-AI LASAT SINGUREL TOATA ZIUA!

MARY-ANN, 4 ANI

CAND IUBESTI, GENELE TALE FLUTURA IN SUS SI-N JOS SI DE SUB ELE CAD STELUTE!

KEREN, 6 ANI

DRAGOSTE E CAND MAMA-L VEDE PE TATA PE WC SI NU I SE PARE SCARBOS!

MARK, 6 ANI

CAND NU IUBESTI E INTERZIS SA SPUI “TE IUBESC!”; DAR CAND IUBESTI TREBUIE SA O SPUI MEREU, CA OAMENII UITA!

JESSICA, 8 ANI

SCOPUL CERCETARII A FOST DE A GASI UN COPIL CU O INTELIGENTA AFECTIVA DEOSEBITA.

ALESUL A FOST UN BAIETEL DE 4 ANI AL CARUI BATRAN VECIN TOCMAI ISI PIERDUSE SOTIA.

CAND L-A VAZUT PE BATRAN PLANGAND, BAIETELUL S-A DUS LA EL SI I S-A URCAT PE GENUNCHI. MAI TARZIU, MAMA LUI L-A INTREBAT CE I-A SPUS BATRANULUI. “NIMIC! PUR SI SIMPLU L-AM AJUTAT SA PLANGA!”

Fata de masa

Un tanar preot si sotia lui, trimisi la prima lor parohie, ajung acolo intr-o zi de octombrie si constata ca biserica este intr-o stare deplorabila... Plini de entuziasm, isi propun sa o restaureze pana in Ajunul Craciunului, cand vor sa organizeze prima slujba...

Muncesc din greu, rapara peretii, tamplaria, refac picturile, curata si.... termina totul pe 18 decembrie! Pe 19 insa incepe o vijelie cumplita, care desprinde o bucata din acoperis, iar apa scursa le distruge o portiune mare dintr-un perete lateral.... Intristat ca trebuie sa amane slujba de inaugurare, preotul pleaca spre casa, dar pe drum se opreste la o licitatie in scopuri caritabile si acolo ii atrage atentia o fata de masa brodata, de o mare finete, care avea in mijloc o cruce; isi da seama ca are exact dimensiunea portiunii de perete avariat, o cumpara si se intoarce la biserica. Intre timp incepuse sa ninga, iar in statie zareste o doamna in varsta care tocmai pierduse autobuzul. O invita sa-l astepte pe urmatorul in biserica, iar el incepe sa fixeze fata de masa pe peretele avariat. Doamna asteapta absenta intr-un colt; deodata isi ridica ochii si, socata, il intreaba pe preot de unde are fata de masa cu initialele ei (EBG)... Ii povesteste apoi ca ea o brodase in Austria in urma cu 35 de ani, in timpul razboiului. La venirea nazistilor e nevoita sa plece in graba si-si lasa in urma sotul, care este arestat si trimis in lagar... e ultima data ca-l mai vede.. Impresionat, preotul vrea sa-i returneze fata de masa, dar ea ii spune ca e mai bine sa ramana in biserica...Tot ceea ce poate sa faca este sa o conduca pe doamna intristata acasa...

Slujba de inaugurare a bisericii reuseste de minune, iar la sfarsit preotul isi conduce spre iesire noii enoriasi; cand revine observa pe un scaun un domn in varsta cu ochii pironiti pe fata de masa.... Barbatul ii povesteste indurererat ca fata de masa fusese brodata de sotia lui, care disparuse pe timpul ocupatiei naziste si pe care o credea moarta... Preotul il roaga sa-l insoteasca intr-o scurta plimbare cu masina si il duce la domiciliul batranei doamne, unde asista la cea mai impresionanta revedere de Craciun.... (Intamplare adevarata povestita de un preot pentru a ilustra "misterioasele cai ale Domnului")

Azi e ziua de maine pentru care iti faceai probleme ieri

George este tipul de om pe care ţi-ar plăcea să-l urăşti: e întotdeauna bine dispus şi are întotdeauna ceva pozitiv de spus.

Dacă cineva îl întreabă cum ii merge, el răspunde:

"Dacă ar fi mai bine de atât, ar fi nevoie de doi oameni pentru atâta bine!"

E un optimist! Dacă un coleg are o zi rea, George reuşeşte întotdeauna să-l facă să vadă partea pozitivă a situaţiei.

Am devenit curios şi într-o zi l-am intrebat:

"Nu înţeleg, nu este cu putinţă să fii optimist în toate zilele, tu cum reuşeşti?"

George îmi răspunse:

"În fiecare zi când mă trezesc, ştiu că am două posibilităţi: Pot să aleg să fiu bine dispus sau pot să aleg să fiu rău dispus. Şi aleg să fiu bine dispus. Când mi se întamplă ceva rău, pot să aleg între a fi o victimă sau pot să aleg să învăţ din ce mi s-a întâmplat. Şi eu aleg să învăţ. De fiecare dată când cineva vine la mine să se lamenteze pentru ceva, pot să aleg între a-i accepta plângerile sau pot alege să-l ajut să vadă latura pozitivă a vieţii. Şi eu aleg întotdeauna partea bună a vieţii."

"Dar asta nu este întotdeauna aşa de usor" i-am spus.

"Ba da, zise George, întreaga viaţă este o problemă de opţiuni. Când îndepărtezi din viaţă tot ceea ce nu contează cu adevărat, totul devine o chestiune de opţiuni. Depinde de tine să alegi cum să reacţionezi la diverse situaţii, tu trebuie să decizi cum să-i laşi pe alţii să-ţi influienţeze atitudinea faţă de viaţă. Tu alegi să fii bine sau rău dispus. Până la sfârşit tu eşti acela care decizi cum să-ţi trăieşti viaţa".

Dupa această discuţie am pierdut legătura cu George, fiindcă mi-am schimbat locul de muncă, dar adesea, când mă regăseam gândindu-mă la cuvintele lui, atunci optam pentru ceva în viaţă în loc să reacţionez la evenimente.

Apoi am aflat că George a avut un accident groaznic la locul de muncă, a căzut de la 18 metri înălţime şi după o operaţie de 8 ore şi după o îndelungată spitalizare a ieşit având o placă de oţel în spate.

M-am dus să-l văd şi l-am întrebat dacă se simte tot atât de bine.

"Vrei să vezi cicatricile mele?"

"Dar cum faci să rămâi pozitiv dupa ce ţi s-a întâmplat?

"În timp ce cădeam, primul lucru care mi-a venit în minte a fost fetiţa mea. Apoi, în timp ce zăceam pe pământ, mi-am zis că pot să aleg între a muri şi a trăi. Şi am ales să trăiesc..."

"Dar nu ţi-a fost frică?"

"Atunci când m-au dus la spital şi am văzut expresiile feţelor surorilor şi doctorilor, mi-a fost frică, fiindcă era de parcă se uitau la un om mort. Apoi un infirmier m-a întrebat dacă am alergie şi am răspuns: DA! Toţi m-au privit şi atunci am urlat: sunt alergic la gravitaţie! Toţi au izbucnit în râs şi eu le-am spus: acum operaţi-mă ca un om viu, nu ca pe unul care e deja mort!"

George m-a învăţat că în fiecare zi avem posibilitatea de a alege să trăim o viaţă deplină. Şi este inutil să fim mereu îngrijoraţi pentru mâine, fiindcă fiecare zi vine cu problemele ei cu care trebuie să trăim, şi mâine ne vom gandi la problemele de mâine.

La urma urmei, azi este ziua de mâine pentru care îţi făceai probleme ieri.

Un om si un caine

Un om si un caine mergeau pe un drum.
Omul se bucura de frumusetea zilei, cand, deodata isi dadu seama ca de fapt murise.
Isi aducea acum aminte clar ca murise iar cainele care mergea langa el, murise chiar cu mai multi ani in urma... Se intreba "...oare unde duce drumul asta?"
Dupa o vreme ajunsera amandoi in dreptul unui gard inalt de piatra.
Privindu-l mai de indeaproape, vazu ca era facut dintr-o marmura foarte fina.
Mai sus pe colina, gardul era intrerupt de o arcada care stralucea in soare.
Ajunsera acolo si vazu ca era incrustata cu perle iar aleea care ducea spre ea parea pavata cu aur. El si cainele sau se apropiara de poarta si atunci observa intr-o parte, un om sezand la un birou .
Il intreba:
- Scuzati-ma, unde ne aflam ?
- Aici e Raiul - raspunse acesta.
- Minunat, zise omul, pot sa va rog sa ne dati putina apa ?
- Bine'nteles, intrati inauntru. Am sa trimit imediat vorba sa vi se aduca niste apa cu gheata. Facu un gest si poarta incepu sa se deschida.
- Prietenul meu, poate intra si el ? - intreba calatorul aratind inspre caine.
- Imi pare rau, dar noi nu acceptam animale.
Omul se gandi o clipa, apoi se intoarse si isi continua calea pe care pornise impreuna cu cainele sau.
Dupa inca o plimbare lunga si pe varful unei alte coline, pe un drum prapadit de tara, dadura de o ferma a carei poarta parea ca nu avusese zavor niciodata. De gard, nici vorba.
Se apropie si vazu un cetatean sezand, rezemat de un copac si citind o carte.
- Scuzati-ma ! - i se adresa el. Aveti cumva putina apa?
- Da, desigur... e o cismea ceva mai incolo.
- Si pentru prietenul meu ? - aratand catre caine.
- Trebuie sa fie si o strachina chiar langa cismea.
Trecura de poarta si ajunsera la o cismea veche, cu pompa.
Omul si cainele baura pe saturate.
Dupa ce terminara, se inapoiara la omul de sub copac.
- Ce loc este acesta ? - intreba calatorul.
- Asta este raiul.
- Sunt total incurcat. Un cetatean, ceva mai jos pe drumul asta, mi-a zis ca raiul este acolo unde era el.
- Te referi la locul acela cu aleea de aur si zid de marmura ?... Ala e iadul.
- Si nu va deranjeaza ca ei folosesc acelasi nume ca Dv. ?!...
- Din contra, santem fericiti ca ei ii triaza intai pe cei care sant gata sa-si lase in urma prietenii cei mai buni.

DISCUTIE INTRE DOI EMBRIONI

Orice asemanare cu personaje si discutii reale intre oameni e chiar extrem de neintamplatoare !

- Si tu crezi in viata de dupa nastere?
- Desigur. Dupa nastere trebuie sa urmeze ceva. Probabil ca ne aflam aici tocmai pentru a ne pregati pentru ceea ce urmeaza.
- Ce prostie! Dupa nastere nu urmeaza nimic. Si, de altfel, cum ar putea sa arate?
- Nu stiu exact, dar desigur ca va fi mai multa lumina decat aici. Poate ca vom umbla pe propriile picioare si vom manca cu propria gura.
- Ce tampenie! Nu se poate sa umbli. Iar ca sa mananci cu gura, chiar ca ar fi de ras! Doar noi mancam prin cordonul ombilical… Insa ia sa iti spun eu ceva: putem exclude viata de dupa nastere, pentru ca deja acum e prea scurt cordonul ombilical.
- Ba da, ba da, cu siguranta va fi ceva. Insa, probabil, ceva mai altfel decat ne-am obisnuit aici.
- Pai de acolo nu s-a intors nimeni. O data cu nasterea, viata se termina, pur si simplu. De altfel, viata nu este altceva decat o permanenta inghesuiala, in intuneric.
- Eu nu stiu exact cum va fi, daca ne vom naste, dar desigur ca o vom gasi pe MAMA, iar ea va avea grija de noi.
- Pe mama? Tu crezi in MAMA ? Si dupa tine, unde ar putea ea sa fie?
- Pai oriunde, in jurul nostru. Doar traim in ea si prin ea. Fara ea, nu am fi deloc.
- Eu nu cred asta! Eu nu am vazut nicicand, nici un fel de mama, asa ca e evident ca nu exista.
- Dar, uneori, cand suntem in liniste, o auzim cum canta, simtim cum mangaie lumea din jurul nostru. Stii, eu cred ca viata adevarata ne asteapta abia de acum incolo!

POT SA IMPRUMUT 25 $ ?

Un om a venit de la munca tarziu, obosit si nervos, gasindu-si baiatul de 5 ani asteptand la usa.
Tati, pot sa te intreb ceva?
Da sigur, despre ce e vorba? a raspuns omul
Tati, cati bani castigi pe ora?
Asta nu e treaba ta. De ce ma intrebi astfel de lucruri. Spuse omul nervos.
Doar vreau sa stiu...Te rog spune-mi, cat castigi pe ora?
Daca trebuie sa stii, castig 50$ pe ora.
Ah, a raspuns micutul, cu capul plecat.
Tati, imi imprumuti te rog 25$?
Tatal s-a infuriat, "Daca singurul motiv pentru care m-ai intrebat asta este ca sa imi ceri niste bani sa iti cumperi o jucarie prosteasca sau alte porcarii, atunci du-te direct in camera ta la culcare. Gandeste-te de ce esti asa egoist. Nu lucrez din greu in fiecare zi pentru asa copilarii"
Micutul a mers in liniste in camera si a inchis usa .
Omul s-a enervat si mai tare pe intrebarile baiatului.. Cum a putut sa puna asa intrebari doar pentru a cere niste bani.
Dupa o ora, omul s-a calmat si a inceput sa gandeasca:
Poate chiar era ceva de care chiar avea nevoie sa cumpere cu 25$ si chiar nu mi-a cerut bani des. Omul a mers la usa baiatului si a deschis-o
Dormi? a intrebat...
Nu tati, sunt treaz, a raspuns baiatul.
M-am gandit, poate am fost prea dur mai devreme, spuse tatal.. A fost o zi lunga si m-am descarcat pe tine. Uite aici ai 25$
Micutul a sarit, zambind. Multumesc tati, a zbierat. Dupa aceea a scos un pumn de bani..
Omul a vazut ca baiatul avea deja bani si s-a enervat din nou.
Micutul si-a numarat incet banii si s-a uitat catre tatal sau.
De ce vrei mai multi bani daca deja ai? a spus tatal.
Pentru ca nu am avut destul, dar acum am, a replicat baiatul
Tati, am 50$. Pot sa cumpar o ora cu tine???? Te rog sa vii mai repede acasa maine . Vreau sa mananc cu tine.
Tatal a fost distrus. Si-a luat baiatul in brate si l-a implorat sa il ierte.
Este doar o reamintire pentru toti ce lucreaza din greu in viata. Nu ar trebui sa lasam timpul sa treaca printre degete fara sa petrecem timp cu cei care chiar conteaza pentru noi, aceia apropiati de inimile noastre. Sa ne amintim sa impartim cei 50$ din timpul nostru cu cineva pe care iubim.
Daca maine murim, compania pentru care lucram ne va inlocui foarte usor, in cateva ore. Dar familia si prietenii pe care ii lasam in urma o sa simta pierderea pentru tot restul vietilor lor.

Viata nu inseamna sa supravietuiesti unei furtuni ci sa stii sa dansezi in ploaie ...

Era o dimineata aglomerata la cabinet cand, in jurul orei 08:30, intra un domn batran cu un deget bandajat.
Imi spune imediat ca este foarte grabit caci are o intalnire fixata pentru ora 09:00.
L-am invitat sa se aseze stiind ca avea sa mai treaca cel putin o jumatate de ora pana sa apara medicul.
Il observ cu cata nerabdare isi priveste ceasul la fiecare minut care trece.
Intre timp ma gandesc ca n-ar fi rau sa-i desfac bandajul si sa vad despre ce este vorba.
Rana nu pare a fi asa de grava... in asteptarea medicului, ma decid sa-i dezinfectez rana si ma lansez intr-o mica conversatie.
Il intreb cat de urgenta este intalnirea pe care o are si daca nu prefera sa astepte sosirea medicului pentru tratarea ranii.
Imi raspunde ca trebuie sa mearga neaparat la casa de batrani, asa cum face de ani buni, ca sa ia micul dejun cu sotia.
Politicoasa, il intreb de sanatatea sotiei.
Senin, batranul domn imi povesteste ca sotia, bolnava de Alzheimer, sta la casa de batrani de mai bine de 7 ani.
Gandindu-ma ca intr-un moment de luciditate sotia putea fi agitata de intarzierea lui, ma grabesc sa-i tratez rana dar batranul imi explica ca ea nu-si mai aduce aminte de 5 ani cine este el...
Si-atunci il intreb mirata:
"Si dvs. va duceti zilnic ca sa luati micul dejun impreuna?"
Cu un suras dulce si o mangaiere pe mana, imi raspunde:
"E-adevarat ca ea nu mai stie cine sunt eu, dar eu stiu bine cine este ea".
Am ramas fara cuvinte si un fior m-a strabatut in timp ce ma uitam la batranul care se indeparta cu pasi grabiti.
Mi-am inghitit lacrimile spunandu-mi in sinea mea:"Asta este dragostea, asta este ceea ce imi doresc de la viata!.... Caci, in fond, asa este dragostea adevarata ?!... nu neaparat fizica si nici romantica in mod ideal. Sa iubesti inseamna sa accepti ceea ce a fost, ceea ce este, ceea ce va fi si ceea ce inca nu s-a intamplat. Persoanele fericite si implinite nu sunt neaparat cele care au tot ce-i mai bun din fiecare lucru, ci acelea care stiu sa faca ce-i mai bun din tot ceea ce au".
Viata nu inseamna sa supravietuiesti unei furtuni ci sa stii sa dansezi in ploaie.