Doi ingerasi

Era odata un copil care urma sa se nasca.Intr-o zi el l-a intrebat pe Dumnezeu:

"-Doamne mi s-a spus ca ma vei trimite pe pamant maine,dar spune-mi te rog ,cum voi trai eu atat de mic si neajutorat? "

Acesta ii raspunse ,zambind:
" -Din multimea ingerilor am ales unul pentru tine.El te asteapta cu drag si va avea grija de tine."

"-Dar, Doamne,aici in cer,eu nu fac altceva decit sa cant si sa zambesc.Este suficient pentru mine ca sa fiu fericit.Si cum voi reusi eu sa-i inteleg pe oameni?Eu nu le cunosc limba..."

"-Ingerul tau iti va spune cele mai dulci si frumoase cuvinte pe care le-ai auzit vreodata.Cu multa rabdare si dragoste,ingerul tau te va invata sa vorbesti."
"-Si ce voi face cand voi vrea sa vorbesc cu Tine?"
"-Ingerul tau iti va impreuna miinile si te va invata sa te rogi."

"-Am auzit ca sunt oameni rai pe pamant.Cine ma va apara?"

Raspunsul nu ezita nicio clipa:
"-Ingerul tau te va apara chiar cu riscul propriei vieti."

"-Dar eu voi fi mereu trist,pentru ca nu te voi mai putea vedea?"

"-Ingerul tau iti va vorbi adesea despre Mine si te va invata drumul care te va conduce spre Mine,chiar daca Eu iti voi sta mereu alaturi."

In acel moment era multa pace in cer,iar vocile de pe pamant de abia puteau fi auzite.Atunci,in graba,copilul intreba incet:
Acesta il mangaie cu privirea sa blanda si zise:
"-Numele ingerului tau nu are importanta.Tu il vei numi pe ingerul tau: MAMA. Acel inger va veghea asupra ta toata viata sa!"

Legenda Margaretei

Legenda spune ca Margareta era o printesa deosebit de frumoasa, care fusese promisa la nastere Imparatului Florilor. La varsta de 16 ani, Margareta se indragosteste de un print nespus de frumos si nespus de viteaz. Cei doi se iubesc si planuiesc sa fuga impreuna pentru a se putea casatori si pentru a scapa de promisiunea facuta Imparatului Florilor.

Imparatul Florilor afla si il provoaca pe print la duel. Cei doi se bat in sabii si palose 3 zile si 3 nopti si in final printul este ucis. Speriata si indurerata, Margareta fuge in munti, iar Imparatul Florilor fuge pe urmele ei. Dandu-si seama ca nu are scapare, Margareta se roaga, plangand, sa moara mai bine decat sa fie a Imparatului Florilor. Ruga ii este ascultata si Margareta moare, iar lacrimile ei sunt transformate intr-un sirag de perle.

Indurerat si dandu-si seama de greseala facuta, Imparatul Florilor o transforma pe Margareta intr-o floare alba, pentru ca aceasta sa poata trai vesnic fara ca cineva sa o poata atinge.

Trebuie sa dansam!

Anul trecut, in aprilie, Maya Angelou, o scriitoare american de culoare, a fost intervievata de Oprah cu ocazia celei de a 74-a aniversari.

Oprah a intrebat-o ce parere are ea despre batranete.
Si acolo, la televizor, Maya a spus: ,,Ma excita'!
In ceea ce priveste modificarile fizice, ea a spus ca sunt multe, ca au loc zilnic, cum este si cazul sanilor ei. Acestia par ca sunt intr-o cursa: care ajunge la talie mai repede!

Publicul a ras cu lacrimi. O femeie atat de simpla si sincera cu vorbe atat de intelepte!

Iata gandurile ei:
- Am invatat ca indiferent ce se intampla, indiferent de cat de rea pare viata azi, viata merge inainte si maine va fi mai bine.
- Am invatat ca poti caracteriza o persoana dupa felul cum se comporta in trei situatii: intr-o zi ploioasa, cand isi pierde bagajul si cand pune instalatia electrica in bradul de Craciun.
- Am invatat ca indiferent de relatia pe care o ai cu parintii tai, tot o sa-ti fie dor de ei cand vor pleca din viata ta.
- Am invatat ca a-ti face un trai nu este sinonim cu a face o viata.
- Am invatat ca viata iti da uneori o a doua sansa.
- Am invatat ca nu trebuie sa mergi prin viata cu mainile gata numai sa primeasca. Este nevoie sa mai arunci si inapoi din ce primesti.
- Am invatat ca de cate ori hotarasti sa faci ceva cu inima deschisa, sigur ai luat o hotarare buna. - Am invatat ca atunci cand am dureri nu trebuie sa fiu eu una.
- Am invatat ca in fiecare zi trebuie sa atingi pe cineva. Oamenii iubesc o imbratisare calda sau o atingere prieteneasca pe spate.
- Am invatat ca oamenii uita ce ai zis sau ce ai facut, dar nu uita niciodata cum i-ai facut sa se simta.
- Am invatat ca am inca multe de invatat.

Viata s-ar putea sa nu fie petrecerea la care am visat, dar, daca tot am ajuns aici, trebuie sa dansam!

Minciuna

O croitoreasa cosea intr-o dupa-amiaza pe malul raului. La un moment dat ii cazu degetarul in apa. Femeia incepu sa planga atat de tare, incat aparu Dumnezeu si o intreba:
“De ce plangi, copila mea?“
Femeia ii povesti ca si-a scapat degetarul in rau si ca are mare nevoie de el, pentru lucrul ei, prin care isi ajuta barbatul sa intretina familia lor saraca. Dumnezeu baga mana in apa si scoase un degetar de aur batut cu rubine.
„Acesta este degetarul tau?"
„Nu“ raspunse femeia.
Dumnezeu cauta din nou in rau si scoase un degetar din aur batut cu smaralde.
"Dar acesta, e degetarul tau?"
„Nu“, raspunse femeia.
In sfarsit scoase din apa un degetar de piele.
„Acesta e degetarul meu!“ spuse femeia bucuroasa.
Vazand cat de cinstita e femeia, Dumnezeu i le darui pe toate trei. Femeia pleca fericita acasa.
Peste cativa ani femeia se plimba cu sotul ei pe malul raului. Barbatul aluneca, cazu in apa si disparu in valuri. Femeia incepu sa planga atat de tare incat Dumnezeu o auzi din nou si veni sa o intrebe ce necaz are:
„O, Doamne, sotul meu a cazut in rau“ , spuse femeia plangand.
Domnul se scufunda in valuri si iesi apoi la mal cu George Clooney.
„El este sotul tau?“
„Da“ raspunse femeia.
Dumnezeu se umplu de manie:
„Ai mintit ! Acesta nu este sotul tau !“,
Femeia raspunse:
„Doamne, te rog sa ma ierti dar si sa ma intelegi“
“Daca as fi spus NU la George Clooney, l-ai fi scos apoi pe Brad Pitt. Daca as fi spus NU, din nou, l-ai fi adus apoi pe sotul meu. Si daca la el as fi raspuns DA, mi i-ai fi dat pe toti trei. Stii Doamne, eu nu mai simt ca la 20 de ani, n-as putea sa port de grija la trei barbati. Doar DIN ACEST MOTIV am raspuns DA la George Clooney.“
Dumnezeu impresionat, ii spuse femeii ca poate sa-l pastreze pe George Clooney.

MORALA:Cand o femeie minte, o face din cele mai bune si onorabile motive si in interesul tuturor.

Un copil îsi sfatuieste parintii

1. Mainile mele sunt micute. Va rog sa nu asteptati ca ceea ce-mi cereti sa fie perfect, indiferent daca e sa-mi fac patul, sa desenez sau sa arunc mingea.

2. Ochii mei nu vad lumea asa cum o vedeti voi cu ai vostri. Lasati-ma va rog s-o explorez eu singur fara sa interveniti cu restrictii ce nu sunt necesare.

3. Munca de pe langa casa va fi mereu acolo, dar eu n-am sa mai fiu mic decat o scurta perioada de vreme. Faceti-va timp va rog, sa-mi aratati si sa-mi explicati despre minunatiile din lumea aceasta.

4. Sentimentele mele sunt deosebit de plapande. Fiti sensibili la nevoile mele. Tratati-ma asa cum ati vrea sa fiti voi tratati.

5. Eu sunt un dar special al lui Dumnezeu pentru voi. Pastrati-ma asa cum vrea Dumnezeu. Cresteti-ma în simtul raspunderii fata de faptele mele. Dati-mi calauzirea în viata asa cum o vrea El. Supuneti-ma la dispciplina în dragoste.

6. Am nevoie de încurajare pentru a creste armonios. Critica aspra ma poate doborî. încercati sa-mi corectati comportamentul fara sa ma criticati ca persoana.

7. Dati-mi libertatea sa iau decizii. Permiteti-mi sa falimentez, ca sa pot învata din greselile mele. Numai în felul acesta voi putea sa iau acele decizii corecte la care ma va supune viata de adult.

8. Nu refaceti în fata mea ceea ce eu nu am facut conform pretentiilor voastre. Acest lucru ma face sa ma simt fara de folos si bun de nimic. Stiu ca e greu, dar nu faceti comparatii între mine si fratii mei mai mari.

9. Nu va temeti sa ma lasati cu altcineva în cate un sfarsit de saptamana. Si copiii au nevoie de putina pauza la fel cum si parintii au nevoie de putina liniste printre copilul lor. In felul acesta putem vedea si noi, copiii ca relatile dintre voi sunt deosebit de importante.

10. Va rog dati-mi un bun exemplu ducandu-ma duminica dimineata la biserica, la scoala duminicala si seara la programele bisericii. Imi place sa învat cat mai mult despre Dumnezeu. Dupa ce venim de la biserica va rog sa nu-i vorbiti de rau pe frati. Doresc sa am respect si dragoste fata de toti copiii lui Dumnezeu.

O istorioara traita

Prietenul meu deschise sertarul dulapului sotiei sale si scoase un mic pachet invelit in matase.

Acesta, spuse el, nu este un simplu pachet, este o piesa de lenjerie.

Desfacu pachetul si privi atent matasea si dantela.

L-am cumparat prima data cand am fost impreuna la New York, acum vreo 8 sau 9 ani, dar nu l-a folosit niciodata. Vroia sa-l pastreze pentru o ocazie speciala.

Ei bine, cred ca acum e momentul potrivit. Se apropie de pat si puse acest pachet alaturi de alte lucruri aduse de cei de la pompe funebre. Sotia lui tocmai murise.

Intorcandu-se spre mine imi spuse:

- Sa nu pastrezi nimic pentru o ocazie speciala. Fiecare zi pe care o traiesti este o ocazie speciala.

Ma gandesc intotdeauna la cuvintele lui, mi-au schimbat viata.

Astazi citesc mai mult ca inainte si fac mai putine treburi in casa. Ma asez pe terasa si admir peisajul fara sa ma sinchisesc de buruienile din gradina. Imi petrec mai mult timp cu familia si prietenii si mai putin cu lucrul. Am inteles ca viata este un ansamblu de experiente valoroase. De acum nu mai pastrez nimic. Daca am chef, folosesc paharele de cristal in fiecare zi sau imi pun haina noua ca sa ma duc la supermarket. Nu mai pastrez cel mai bun parfum pentru sarbatori. Expresiile de tipul: “intr-o zi”, sau “ intr-una din zilele astea” le-am scos din vocabularul meu. Nu sunt sigur ce ar fi facut sotia prietenului meu daca ar fi stiut ca nu va mai fi a doua zi (o zi la care ne gandim cu nepasare). Cred ca si-ar fi sunat familia si cei mai buni prieteni. Poate si-ar fi sunat cativa fosti prieteni pentru a se impaca sau pentru a se scuza pentru o cearta mai veche. Imi place sa cred ca ar fi mers probabil sa manace mancare chinezeasca (bucataria ei preferata). Toate aceste lucruri marunte nefacute m-ar enerva mult daca as sti ca orele-mi sunt numarate. As fi nervos ca nu mi-am mai vazut prietenii cu care urma sa ma intalnesc “intr-una din zilele astea”. Nervos ca nu am scris scrisorile pe care intentionam sa le scriu “intr-una din zilele astea”. Nervos ca nu le-am spus celor apropiati ca ii iubesc. Acum, nu mai aman nimic si nu mai pastrez nimic care poate sa-mi aduca fericire si zambet in viata.

Imi spun ca fiecare zi e speciala. Fiecare zi, fiecare ora, fiecare minut este special.

Bagajul vietii

Atunci când îţi începi viaţa ai în mână o valijoară.

Pe măsură ce trec anii bagajul tău însă se măreşte.Pentru că sunt multe lucruri pe care le aduni pe parcursul drumului tău crezând că sunt importante.La un moment dat al drumului tău înţelegi însă că devine insuportabil să cari atâtea lucruri.Cântăresc prea mult.

Atunci poţi alege:

● să te aşezi pe marginea drumului aşteptând ca cineva să te ajute: ceea ce e destul de dificil.Pentru că toţi ceilalţi care vor trece pe acolo vor avea propriul lor bagaj.Rişti astfel să îţi petreci tot restul vieţii aşteptând.

● sau poţi diminua greutatea, eliminând ceea ce nu-ţi foloseşte.

Dar ce ar trebui aruncat?

Începe în primul rând să scoţi tot afară pentru ca să poţi vedea ce se ascunde acolo înăuntru.

Prietenie

Iubire

Bunăvoinţă

Tandreţe

Generozitate

Bucurie

Simpatie

Speranţă

Foarte bine!!!

E suficient,dar e ciudat faptul că ... nu sunt deloc grele!!!Însă ai şi altceva care cântăreşte destul de greu...Forţează-te să le scoţi afară...

Of, e mânia: vai, cât cântăreşte!

Continuă să scoţi afară:

neînţelegerile,

teama,

pesimismul,

descurajarea aproape că te trage în jos şi te înăbuşă în această parte a valizei.

Acum scoate afară cu toată puterea ta ceva ce era ascuns în bagaj: este un zâmbet care rămăsese pe fundul valizei.

Mai scoate un zâmbet, şi încă unul, şi iată că la urmă iese fericirea...

Pune din nou mâna în valiză şi aruncă tristeţea.Acum ar trebui să-ţi pui în bagaj răbdarea, pentru că se va arăta destul de necesară.

Fă în aşa mod încât să pui şi:

PUTEREA

SPERANŢA

CURAJUL

ENTUZIASMUL

ECHILIBRUL

RESPONSABILITATEA

TOLERANŢA

BUNA DISPOZIŢIE

Scoate şi orice fel de grijă, preocupare şi lasă-le la o parte.Te vei gândi după aceea ce trebuie să faci cu ele.

Bine. Acum bagajul tău e gata, îl poţi folosi din nou.

Nu uita să faci acţiunea aceasta de mai multe ori în viaţa ta pentru că drumul este foarte lung.

Am invatat

Am invatat... ca nimeni nu este perfect...Pina cind nu te indragostesti.
Am invatat ...ca viata e dura...Dar eu si mai si!!!
Am invatat ...ca sansele nu trebuie niciodata sa le pierzi. Acelea pe care le pierzi tu le prinde din zbor o alta persoana.
Am invatat ca atunci cind porti pica si amaraciune fericirea se duce in alta parte.
Am invatat...Ca ar trebui mereu folosite vorbe bune...Pentru ca miine poate va trebui sa le retragi.
Am invatat ca un surise un mod economic pentru a-ti imbunatati aspectul.
Am invatat ca nu pot sa aleg cum ma simt...Dar pot mereu sa fac cite ceva.
Am invatat...ca atunci cind fiul tau nou nascut iti tine degetul in micul lui pumn... s-a lipit de tine pentru toata viata.
Am invatat...ca toti vor sa traiasca in virful muntelui...Dar toata fericirea si cresterea au loc in timpul urcusului.
Am invatat ...ca trebuie sa te bucuride calatorie si sa nu te gindesti doar la scopul ei.
Am invatat ...ca e mai bine sa dai sfaturi doar in doua situatii...Cind sint cerute si cind de ele depinde viata cuiva.
Am invatat ca cu cit irosesc mai putin timpul...mai multe lucruri reusesc safac.

Păţania măgarului bătrân

Într-o bună zi, măgarul unui ţăran cazu într-o fântână.
Nefericitul animal se puse pe zbierat, ore întregi, în timp ce ţăranul cauta să vadă ce e de făcut. Până la urma, ţăranul hotărî că măgarul şi-aşa era bătrân, iar că fântâna, oricum secată, tot trebuia să fie acoperită odată şi-odată. Şi că nu mai merită osteneala de a-l scoate pe măgar din adâncul fântânei.
Aşa că ţăranul îşi chemă vecinii, ca să-i dea o mână de ajutor. Fiecare dintre ei luară cate o lopată şi începură să arunce de zor pământ înăuntrul fântânei.
Măgarul pricepu de îndată ce i se pregătea şi se puse şi mai abitir pe zbierat. Dar, spre mirarea tuturor, după câteva lopeţi bune de pământ, măgarul se potoli şi tăcu.
Ţăranul privi în adâncul fântânei şi rămase uluit de ce vazu. Cu fiecare lopată de pământ, măgarul cel bătrân făcea ceva neaşteptat: se scutura de pământ şi păşea deasupra lui. În curând, toată lumea fu martoră cu surprindere cum măgarul, ajuns până la gura fântânei, sări peste ghizduri şi ieşi fremătând...
Viaţa va arunca poate şi peste tine cu pământ şi cu tot felul de greutăţi... Secretul pentru a ieşi din fântână este să te scuturi de acest pământ şi să-l foloseşti pentru a urca un pas mai sus. Fiecare din greutăţile noastre este o ocazie pentru un pas în sus. Putem ieşi din adâncurile cele mai profunde dacă nu ne dăm bătuţi. Foloseşte pământul pe care ţi-l aruncă peste tine ca să mergi înainte.
Aminteşte-ţi de cele 5 reguli pentru a fi fericit:
1) Curăţă-ţi inima de ură, frică, egoism.
2) Scuteşte-ţi mintea de preocupări inutile.
3) Simplifică-ţi viaţa şi fă-o mai frumoasă.
4) Dăruieşte mai mult şi aşteaptă mai puţin.
5) Iubeşte mai mult şi... scutură-te de pământ, pentru că în viaţa asta, tu trebuie să fii soluţia, nu problema.

Asculta!

Ascultă, forfota şi agitaţia din jurul tău,
Ascultă adierea vîntului,
Ascultă cum zboară păsările,
Ascultă oamenii din jurul tău,
Ascultă-i pe cei ce au nevoie de tine,
Ascultă-i pe cei trişti şi nenorociţi,
Ascultă-i pe cei fericiţi,
Ascultă-i pe cei flămînzi şi însetaţi,
Ascultă-i pe cei bogaţi,
Ascultă-i pe cei fără mamă şi tată,
Ascultă-i pe cei muribunzi,
Ascultă-i pe cei ce se nasc,
Ascultă-i pe cei învăţaţi,
Ascultă-i pe cei ce muncesc,
Ascultă-L pe Creator,
Ascultă glasul copiilor,
Ascultă-ţi glasul inimii,
Ascultă-ţi gîndurile,
Ascultă-ţi intuiţia,
Ascultă-i pe cei ce ştiu să asculte.

I-am cerut lui Dumnezeu ...

*I-am cerut lui Dumnezeu sa-mi indeparteze obisnuinta. *
* Dumnezeu a spun NU. *
* Nu eu trebuie sa ti-o indepartez ci tu trebuie sa renunti la ea.*
*I-am cerut lui Dumnezeu sa-l vindece pe copilul meu handicapat *
* Dumnezeu a spus NU *
* Spiritul sau este intreg, iar corpul sau este trecator.*
* I-am cerut lui Dumnezeu sa-mi dea rabdare. *
* Dumnezeu a spus NU *
* Rabdarea este un derivat al durerilor; ea nu se acorda, ea se invata.*
* I-am cerut lui Dumnezeu sa-mi dea fericire.*
* Dumnezeu a spus NU.*
* Eu iti dau binecuvantare; fericirea este in tine.*
* I-am cerut lui Dumnezeu sa ma scape de durere,*
* Dumnezeu a spus NU *
* Suferinta te face sa lasi la o parte grijile lumesti si te aduce aproape de mine.*
* I-am cerut lui Dumnezeu sa creasca spiritul meu *
* Dumnezeu a spus Nu *
* Tu trebuie sa te cresti pe tine insuti dar ma voi ingriji ca sa fii roditor *
* I-am cerut lui Dumnezeu toate lucrurile care ar putea sa-mi incante viata *
* Dumnezeu mi-a spus Nu*
* Eu ti-am dat viata, asa ca poti sa te bucuri de toate lucrurile. *
* I-am cerut lui Dumnezeu sa ma ajute sa- i IUBESC pe altii, asa de mult cat ma iubeste El pe mine.*
* Dumnezeu a spus...Ahhhhh, in sfarsit ti-a venit ideea cea buna.*

Timpul schimbarii

La un bătrân călugăr, a venit într-o zi un tânăr pentru a se spovedi si a-i cere sfat. Din vorbă în vorbă, tânărul îi spuse:

-Părinte, sunt un om destul de rău. As vrea să mă schimb, dar nu pot. Am încercat să mă schimb dar nu am putut. Totusi eu sper că după ce voi mai creste, voi putea să mă schimb, nu-i asa?

-Nu, i-a răspuns bătrânul. Vino cu mine!

L-a dus pe tânăr în spatele chiliei, unde începea pădurea, si i-a spus:

-Vezi acest vlăstar?

-Da, părinte!

-Smulge-l!

Tânărul a scos brădutul imediat. Mergând mai departe, călugărul s-a oprit lângă un brădut ceva mai înalt, aproape cât un om.

-Acum scoate-l pe acesta.

S-a muncit băiatul cu pomisorul acela, dar cu putin efort a reusit până la urmă să-l scoată. Arătându-i un brad ceva mai mare, călugărul i-a spus:

-Smulge-l acum pe acela.

-Dar e destul de mare, nu pot singur.

- Du-te si mai cheamă pe cineva. Întorcându-se cu încă 2 prieteni, au tras ce au tras de pom si, cu multă greutate, au reusit, în sfârsit, să-l scoată.

-Acum scoate-ti bradul cel falnic de acolo, le spuse călugărul.

-Părinte, dar acela e un copac mare si bătrân, cu rădăcini adânc înfipte în pământ. Nu am putea nicioadată să-l smulgem, chiar de-am fi si 100 de oameni.

-Acum vezi, fiule? Si apucăturile rele din suflet sunt la fel! Orice păcat pare la început inofensiv si fără mare importantă, dar, cu timpul, prinde rădăcini în fiinta omului, creste si pune stăpânire din ce în ce mai mult pe sufletul tău. Cât este încă mic, îl poti scoate si singur. Mai târziu vei avea nevoie de ajutor, dar fereste-te să lasi răul să ti se cuibărească adânc în suflet, căci atunci nimeni nu va mai putea să ti-l scoată. Nu amâna niciodată să-ti faci curătenie în viată mai târziu va fi mult mai greu.

"Degeaba tăiem crengile păcatului în afara noastră dacă în noi rămân rădăcinile. Acestea vor creste din nou."

Bucura-te de viata, Femeie Frumoasa!

Daca mi-as putea trai din nou viata,

M-as fi culcat sa ma odihnesc atunci cind ma simteam rau, in loc sa pretind ca pamintul se va opri daca eu nu voi fi la serviciu pentru o zi...

As fi ars luminarea roz sculptata ca un trandafir, in loc sa o las sa se topeasca in camara..

As fi vorbit mai putin si as fi ascultat mai mult...

As fi invitat prieteni la masa chiar daca e o pata pe covor si canapeaua trebuie curatata.

As fi mincat pop-corn in camera "buna" si nu mi-as mai fi facut atitea griji din cauza prafului cand cineva vroia sa aprinda focul in semineu.

Mi-as fi facut timp sa-l ascult pe bunicul povestind din tineretile lui.

N-as fi insistat niciodata sa mergem cu geamurile masinii inchise intr-o zi frumoasa de vara, doar pentru ca parul meu a fost proaspat coafat si fixat.

As fi stat intinsa pe pajiste cu capul pe iarba.

As fi plans si ras mai putin privind televizorul si mai mult privind viata.

Dar, cel mai mult, sa am o a doua sansa la viata, as pretui fiecare moment, l-as privi cu adevarat...l-as trai...

Nu m-as mai agita atit de mult pentru lucruri meschine si marunte...

Nu va faceti griji din cauza celor care nu va simpatizeaza, sau mai mult, n-ar trebui sa va intereseze cine ce face...

In schimb, sa pretuim prietenii pe care ii avem si oamenii care ne iubesc

Sa ne gandim la lucrurile cu care Dumnezeu ne-a binecuvantat...

Si la ceea ce facem in fiecare zi sa ne imbunatatim mintea, trupul, sufletul, emotiile.

Cum ne privim pe noi insine la diferite varste?

Fetita de 3 ani : Se priveste si se vede regina ..

Fetita de 8 ani : Se priveste si se vede Cenusareasa.

Adolescenta de 15 ani : Se priveste si vede Sora cea Urita (Mama, nu pot merge la scoala aratind in halul asta!!)

Tanara de 20 de ani : Se priveste si se vede"prea grasa/ prea slaba, prea inalta/ prea scunda, prea cu parul lins / prea creata"- dar decide sa iasa oricum.

Femeia de 30 de ani: : Se priveste si vede"prea grasa / prea slaba, prea inalta / prea scunda, prea cu parul lins / prea creata"- dar decide ca nu are timp sa se aranjeze, asa ca iese oricum.

La 40 de ani: Se priveste si vede "curata" si iese oricum.

La 50 de ani : Se priveste si vede "Sunt eu" si merge oriunde isi doreste.

La 60 de ani: Se priveste si isi reaminteste de toti oamenii care nu se mai pot privi in oglinda. Iese si cucereste lumea.

La 70 de ani : Se priveste si vede intelepciune, rasete si abilitate, iese si se bucura de viata.

La 80 de ani : Nu mai pierde vremea sa se priveasca. Isi pune palaria violet si iese sa se bucure de lume.

Poate ar trebui, toate, sa ne insfacam mai devreme palaria violet!

Inima perfecta

Se povesteste ca intr-o zi, un tanar s-a oprit in centrul unui mare oras si a inceput sa le spuna trecatorilor ca are cea mai frumoasa inima din lume. Nu dupa mult timp, in jurul lui s-au strans o multime de oameni care ii admirau inima: era intr- adevar perfecta! Toti au cazut de acord ca era cea mai frumoasa inima pe care au vazut-o vreodata…

Tanarul era foarte mandru de inima lui si nu contenea sa se laude singur cu ea. Deodata, de multime s-a apropiat un batranel. Cu glas linistit, el a rostit ca pentru sine:

- Si totusi, perfectiunea inimii lui nu se compara cu frumusetea inimii mele!

Oamenii au inceput sa-si intoarca privirile spre inima batrnelului. Pana si tanarul a fost curios sa vada inima ce indraznea sa se compare cu inima lui. Era o inima puternica, ale carei batai ritmate se auzeau pana departe. Dar era plina de cicatrice, si erau locuri unde bucati din ea fusesera inlocuite cu altele care nu se potriveau chiar intru totul, liniile de unire dintre bucatile straine si inima batranului fiind sinuoase, chiar colturoase pe alocuri. Ba, mai mult, din loc in loc lipseau bucati intregi, lasand sa se vada rani larg deschise, inca sangerande.

-Cum poate spune ca are o inima mai frumoasa? isi sopteau uimiti oamenii.

- Cred ca glumesti, spuse tanarul dupa ce a examinat atent inima batranelului. Priveste la inima mea, este perfecta! Pe cand a ta este toata o rana, numai lacrimi si durere.

- Da, a spus bland batranul. Inima ta arata perfect, dar nu mi-as schimba niciodata inima cu a ta. Vezi tu, fiecare cicatrice de pe inima mea reprezinta o persoana careia i-am daruit dragostea mea: rup o bucata din inima mea si i-o dau omului de langa mine, care adesea imi da in schimb, o bucata din inima lui, ce se potriveste in locul ramas gol in inima mea. Dar pentru ca bucatile nu sunt masurate la milimetru, raman margini colturoase, pe care eu le pretuiesc nespus de mult, deoarece imi amintesc de dragostea pe care am impartasit-o cu cel de langa mine. Uneori am daruit bucati din inima mea unor oameni care nu mi-au dat nimic in schimb, nici macar o bucatica din inima lor… Acestea sunt ranile deschise din inima mea, pentru ca a-i iubi pe cei din jurul tau implica intotdeauna un oarecare risc. Si desi aceste rani sangereaza inca si ma dor, ele imi amintesc de dragostea pe care o am pana si pentru acesti oameni. Cine stie, s-ar putea ca intr-o zi sa se ntoarca la mine si sa-mi umple locurile goale cu bucati din inimile lor… Intelegi, acum, dragul meu, care este adevarata frumusete a inimii? a incheiat cu glas domol si zambet cald batranelul.

Tanarul a ramas tacut deoparte, cu obrazul scaldat in lacrimi. S-a apropiat apoi timid de batran, a rupt o bucata din inima lui perfecta si i-a ntins-o cu maini tremurande. Batrnul i-a primit bucata si a pus-o in inima lui. A rupt, apoi, o bucata din inima brazdata de cicatrice si i-a intins-o tanarului. Se potrivea, dar nu perfect, pentru ca marginile erau cam colturoase.

Tanarul si-a privit inima, care nu mai era perfecta, dar care acum era mai frumoasa ca niciodata, fiindca in inima candva perfecta pulsa de-acum dragoste din inima batranului. Cei doi s-au imbratisat, si-au zambit si au pornit impreuna la drum.

Cu timpul ...

Dupa un anumit timp, omul invata sa perceapa diferenta subtila intre a sustine o mana si a inlantui un suflet, si invata ca amorul nu inseamna a te culca cu cineva si ca a avea pe cineva alaturi nu e sinonim cu starea de siguranta, si asa, omul incepe sa invete... ca saruturile nu sunt contracte si cadourile nu sunt promisiuni, si asa omul incepe sa-si accepte caderile cu capul sus si ochii larg deschisi, si invata sa-si construiasca toate drumurile bazate in astazi si acum, pentru ca terenul lui "maine" este prea nesigur pentru a face planuri ... si viitorul are mai mereu o multime de variante care se opresc insa la jumatatea drumului.

Si dupa un timp, omul invata ca daca e prea mult, pana si caldura cea datatoare de viata a soarelui, arde si calcineaza. Asa ca incepe sa-si planteze propria gradina si-si impodobeste propriul suflet, in loc sa mai astepte ca altcineva sa-i aduca flori, si invata ca intradevar poate suporta, ca intradevar are forta, ca intradevar e valoros, si omul invata si invata... si cu fiecare zi invata.

Cu timpul inveti ca a sta alaturi de cineva pentru ca iti ofera un viitor bun, inseamna ca mai devreme sau mai tarziu vei vrea sa te intorci la trecut.

Cu timpul intelegi ca doar cel care e capabil sa te iubeasca cu defectele tale, fara a pretinde sa te schimbe, iti poate aduce toata fericirea pe care ti-o doresti.

Iti dai seama cu timpul ca daca esti alaturi de aceasta persoana doar pentru a-ti intovarasi singuratatea, in mod inexorabil vei ajunge sa nu mai vrei sa o vezi.

Ajungi cu timpul sa intelegi ca adevaratii prieteni sunt numarati, si ca cel care nu lupta pentru ei, mai devreme sau mai tarziu se va vedea inconjurat doar de false prietenii.

Cu timpul inveti ca vorbele spuse intr-un moment de manie, pot continua tot restul vietii sa faca rau celui ranit.

Cu timpul inveti ca a scuza e ceva ce poate face oricine, dar ca a ierta, asta doar sufletele cu adevarat mari o pot face.

Cu timpul intelegi ca daca ai ranit grav un prieten, e foarte probabil ca niciodata prietenia lui nu va mai fi la aceeasi intensitate.

Cu timpul iti dai seama ca desi poti fi fericit cu prietenii tai, intr-o buna zi vei plange dupa cei pe care i-ai lasat sa plece.

Cu timpul iti dai seama ca fiecare experienta traita alaturi de fiecare fiinta, nu se va mai repeta niciodata.

Cu timpul iti dai seama ca cel care umileste sau dispretuieste o fiinta umana, mai devreme sau mai tarziu va suferi aceleasi umilinte si dispret, dar multiplicate, ridicate la patrat.

Cu timpul inveti ca grabind sau fortand lucrurile sa se petreaca, asta va determina ca in final, ele nu vor mai fi asa cum sperai.

Cu timpul iti dai seama ca in realitate, cel mai bine nu era viitorul, ci momentul pe care-l traiai exact in acel moment.

Cu timpul vei vedea ca desi te simti fericit cu cei care-ti sunt imprejur, iti vor lipsi teribil cei care mai ieri erau cu tine si acum s-au dus si nu mai sunt...

Cu timpul vei invata ca incercand sa ierti sau sa ceri iertare, sa spui ca iubesti, sa spui ca ti-e dor, sa spui ca ai nevoie, sa spui ca vrei sa fii prieten, dinaintea unui mormant, nu mai are nici un sens. Dar din pacate, se invata doar cu timpul...

Orbii si elefantul!

Se povesteste ca la un moment dat, la Buddha au venit un grup de discipoli.

“Maestre, aici în sat traiesc o multime de ermiti si intelectuali care se complac întro continua disputa, unii spunând ca lumea este infinita si eterna, ceilalti ca ea este finita si muritoare; unii spun ca sufletul moare împreuna cu corpul în timp ce ceilalti ca el traieste etern si asa mai departe. Ce poti sa spui Maestre în ceea ce îi priveste?”

Privindu-i, Buddha le-a raspuns,

“Cânva demult traia un rege care chemându-si servitorii le-a spus:

‘Adunati-va cu totii, servitori credinciosi, apoi mergeti de strângeti la un loc pe toti oamenii nascuti orbi din împaratie, pentru a le arata un elefant.'”.

“Prea bine, marite rege” au spus servitorii, dupa care fiecare a plecat spre a îndeplini voia regelui lor.

Când toti cei nascuti orbi au fost adunati în locul desemnat de rege, acesta a venit în mijlocul lor si le-a spus,

“Acesta este un elefant”.

Apoi unui orb i-a prezentat capul elefantului, altui orb i-a prezentat trompa, altuia urechea si asa mai departe, spunându-i fiecaruia ca ceea ce i-a aratat a fost un elefant. De fiecare data când regele prezenta elefantul unui orb, îl întreba pe acesta,

“Asadar orbule, ai vazut cum arata un elefant? Spune-mi acum, ce fel de lucru este un elefant?”

Cei carora li s-a prezentat capul elefantului au spus ca elefantul este ca o oala. Apoi cei carora li s-a aratat urechea au spus ca elefantul este ca un cos de fructe; cei carora li sa-u aratat coltii de fildes ai elefantului au spus ca elefantul este ca un plug; cei carora li s-au aratat trunchiul elefantului au spus ca elefantul este ca un grânar; cei carora li sa-u aratat picioarele au spus ca elefantul este ca si coloana care sustine un templu; cei carora li sa-u aratat coada au spus ca elefantul este ca o perie. Apoi toti orbii adunati în acea piata au început sa se îmbrânceasca si sa tipe,

“Asa arata elefantul!”,

“Ba nu, elefantul nu arata asa!”,

“Ba da!”,

“Ba nu!”.

În curând lucrurile au scapat de sub control si orbii s-au luat la bataie. Apoi maestrul a încheiat, spunând

"La fel sunt si acesti predicatori si intelectuali care vorbesc la nivel theoretic de lucruri pe care ei nu le-au vazut… Prin ignoranta lor sunt exact ca orbii din povestea cu împaratul: certareti si deformând realitatea într-un fel sau altul”

Ana&Ella

Ana şi Ella aveau aceiaşi statură, cam aceiaşi culoare şi lungime a părului şi erau amîndouă studente la aceiaşi facultate. Amîndouă credeau în Dumnezeu şi în valoarea familiei. Ţineau post în fiecare marţi şi vineri, îşi spuneau rugăciunea în fiecare seara cu faţa spre răsărit, ascultau de mame şi îşi veneau fraţii mai mari.

Fiecare spunea ca are o părere foarte bună despre cealaltă, pentru ca e finuţă şi are un sistem de valori bine echilibrat. Amîndouă erau "fete la locul lor". Harnice, îngrijite şi simţite. Aşa cum trebuie o fată să fie.

Fiecare avea reguli. Toate tacîmurile stăteau în sertarul din stînga aragazului, cu mînerul spre fereastra. Orice aliment trebuia mai întîi pus într-o cutie ce se închide ermetic, înainte de a fi pus în frigider. Fiecare mîncare avea o reţetă strictă, invaţată de la mama. Orice abatere de la reţetă însemna ca găteşti alt ceva. Dacă ciorba de perişoare nu avea bulion, nu mai era ciorbă de perişoare, ci un fel de ciorbă de perişoare, iar oamenii care pun esenţa de portocale în prăjituri, în loc de esenţa de vanilie, nu ştiu de fapt sa facă prăjituri. Orice lucru trebuia spălat odată ce a fost folosit. În unele cazuri chiar dezinfectat. Din nefericire unele lucruri se strică dacă încerci sa le desinfectezi. Întotdeauna cel care vine trebuie sa salute şi nu se cuvine ca o fata sa bea prea mult alcool, defapt ar trebui sa nu bea de loc. Se accepta numai la ocazii foarte deosebite. Ca şampania de revelion.

Şi fiecare îşi ştia foarte bine regulile, nu se îndoia de ele nicodată şi nu greşea niciodată. Restul cunoştinţelor lor greşeau mai tot timpul. Dar ele erau îngăduitoare. Le iertau greşelile, dar nu le uitau niciodată. Existau reguli şi mai importante decît aşezarea tacîmurilor în sertar şi dacă cineva greşea astfel de reguli cele doua fete se îndepărtau de acea persoană, pentru că nu avea sens ca ele sa îşi piardă vremea cu un astfel de om. Cu apropiaţii erau mai milostive, dar nu la nesfîrşit. Bunătatea are o limita.

Într-o noapte Ana nu a putut dormi. A plîns şi s-a zvîrcolit toata noaptea. Nu putea să înţeleagă! Cum de s-a întîmplat aşa ceva? Ella? Chiar ea? Cum a putut Ella sa încălce o asemenea regulă? Doar ştia atît de bine cat de sensibilă e ea la acea regulă! Nu se putea vorbi niciodată despre aşa ceva, dar Ella trebuia să ştie. A doua zi Ana s-a întîlnit cu Ella. Nu ştia dacă era adevărat ce auzise. Apoi gîndi ca trebuie sa fie adevărat, pentru că altfel nu ar fi privit-o atît de rece. "Ştie că mi-a greşit şi acum mă priveşte cu răceală!". După un timp amîndouă au ajuns la concluzia că cealaltă nu a salutat-o cînd a venit, şi chiar mai rău, că nu răspunde cînd o saluta. Lipsa de bun simt. Inacceptabil!

Ella s-a gîndit că ceva trebuie sa o fi derajat-o pe Ana dacă se poarta aşa. Dar ea nu greşeşte niciodată. Chiar dacă a făcut ceva ce nu i-a convenit Anei, Ana greşeşte dacă o deranjează, pentru ca ea ştie foarte bine ce se cuvine şi ce nu şi ea nu greşeşte niciodată. Ana gîndi ca dacă s-ar fi înşelat şi Ella nu ar fi fost vinovată, Ella ar fi venit sa vorbească cu ea. Din moment ce nu a venit înseamnă că e vinovată.

Amîndouă ştiau ca au dreptate şi că ele nu greşesc niciodată. Aşa că cele doua fete harnice, îngrijite şi simţite nu şi-au mai vorbit niciodată.

Femeia

De ce plingi?

- Pentru ca sint femeie ! - raspunde mamica.

- Nu inteleg ... - zice micutul.

Mamica il imbratiseaza si spune : - Si n-ai sa intelegi niciodata .....

Mai tirziu, copilul isi intreaba tatal :

- De ce plinge mamica ?

- Nu stiu nici eu ! Toate femeile pling fara motiv ! - a fost tot ce i-a putut spune taticul.

Devenit adult, il intreaba pe Dumnezeu :

- Doamne, de ce pling femeile asa de usor ?

- Cind am facut femeia, ea trebuia sa fie o fiinta deosebita.

I-am facut umerii destul de puternici ca sa poarte pe ei toata greutatea acestei lumi si destul de moi ca sa fie confortabili.

I-am dat forta de a da viata si cea de a accepta respingerea cu care o trateaza adesea proprii copii.

Forta de a avea grija de familie in pofida bolilor si oboselii.

I-am dat sensibilitatea de a-si iubi copiii cu o dragoste neconditionata, chiar si atunci cind ei o ranesc cumplit.

I-am dat forta care-i permite sa continue cind toata lumea abandoneaza.

I-am dat forta de a-si suporta barbatul in caderile sale si de a-i ramine alaturi cu aceeasi tarie.

Si, in fine, i-am dat lacrimi sa plinga atunci cind simte nevoia.

- Vezi, fiule, frumusetea unei femei nu sta in vesmintele pe care le poarta, nici in chipul ei, nici in coafura. Frumusetea unei femei sta in ochii ei. Aceasta e poarta catre inima ei - locul unde se adaposteste dragostea. Si adesea lacrimile ei sint cele prin care poti sa-i zaresti inima.

Povestea curcubeului

Cu mult timp in urma, la inceputul timpurilor, culorile lumii s-au certat. Fiecare dintre ele pretindea ca era cea mai buna, cea mai frumoasa, cea mai importanta, cea mai folositoare, cea mai iubita.

Verdele spuse: Uitati-va la iarba, frunze si copaci. In mod evident vedeti si voi ca sunt cea mai importanta culoare. Sunt culoarea vietii si a sperantei. Uitati-va in jur si o sa vedeti ca sunt peste tot".

Albastrul l-a intrerupt si exclama: "Ganditi-va la cer si la mare. Apa sta la baza vietii si fara mine nu ar exista cerul albastru. Fara mine nu ar exista nimic!

Galbenul rase: Eu sunt luminos si cald, iar tu esti atat de serios. De fiecare data cand te uiti la o narcisa galbena sau la o floarea-soarelui zambesti. Soarele, luna si stelele sunt galbene, frumusetea mea este atat de evidenta incat oricine ma vede ramane uimit.

Portocaliul incepu sa se laude: Eu sunt culoarea mancarurilor sanatoase ce dau putere. Morcovul, portocala si dovleacul au multe vitamine. Si atunci cand portocaliul umple cerul, la rasarit sau la apus, frumusetea mea este atat de evidenta incat toti cei ce ma vad se opresc sa ma priveasca cu admiratie si uimire.

Ei bine, rosul incepu sa strige: Eu sunt conducatorul intregii vieti. Sangele este rosu si sangele inseamna viata. Eu sunt culoarea pasiunii si a iubirii.

Violetul se ridica in picioare si era foarte inalt. El vorbi dand foarte multa importanta spuselor sale: Eu sunt culoarea imperiala si a regilor. Oamenii puternici intotdeauna m-au ales pe mine deoarece eu sunt culoarea puterii si a intelepciunii.

La sfarsit, cu o voce joasa si timida, Indigoul spuse: Cu greu ma observati, insa desi sunt tacut, fara mine nu ati fi nimic. Aveti nevoie de mine pentru echilibru si contrast si pentru liniste interioara.

Argumentarile au continuat, fiecare culoare in parte laudandu-se, ridicandu-se in slavi si certandu-se. Fiecare in parte considera ca este perfectiunea intruchipata.

In timp ce se certau din ce in ce mai tare, un fulger puternic lumina cerul. Incepu sa tune si sa ploua cu galeata. Culorile tremurara de frica si se stransera in brate pentru a se linisti si proteja una pe alta.

Apoi ploaia incepu sa vorbeasca:

"Voi, culorilor, sunteti atat de nesabuite. Va certati care este cea mai buna, fiecare incercand sa fie deasupra celorlate. Nu intelegeti ca fiecare in parte ati fost facute cu un scop special, fiecare este unica si diferita? Luati-va de maini si urmati-ma!"

Facand ce le spuse ploaia, culorile se apropiara si se luara de maini.

"De acum incolo, zise ploaia, cand ploua, fiecare dintre voi se va intinde de-a lungul cerului intr-un superb semicerc colorat. Curcubeul va fi un semn al pacii si al sperantei."

Astfel, oameni buni, de fiecare data cand ploaia curata pamantul, cautati un curcubeu pe intinsul cerului. Cand apare, tineti minte ca fiecare dintre voi este special. Lasati culorile curcubeului sa va reaminteasca sa va apreciati pe voi insiva si pe cei din jur.

Povestea creionului

Copilul isi privea bunicul scriind o scrisoare. La un moment dat, intreba:
- Scrii o poveste care ni s-a intamplat noua? Sau poate e o poveste despre mine?

Bunicul se opri din scris, zambi si-i spuse nepotului:
- E adevarat, scriu despre tine. Dar mai important decat cuvintele este creionul cu care scriu. Mi-ar placea sa fii ca el, cand vei fi mare.

Copilul privi creionul intrigat, fiindca nu vazuse nimic special la el.
- Dar e la fel ca toate creioanele pe care le-am vazut in viata mea!
- Totul depinde de felul cum privesti lucrurile. Exista cinci calitati la creion, pe care daca reusim sa le mentinem, vei fi totdeauna un om care traieste in buna pace cu lumea.

Prima calitate: poti sa faci lucruri mari, dar sa nu uiti niciodata ca exista o Mana care ne conduce pasii. Pe aceasta mana o numim Dumnezeu si El ne conduce totdeauna conform dorintei Lui.

A doua calitate: din cand in cand trebuie sa ma opresc din scris si sa folosesc ascutitoarea. Asta inseamna un pic de suferinta pentru creion, dar pana la urma va fi mai ascutit. Deci, sa stii sa suporti unele dureri, pentru ca ele te vor face mai bun.

A treia calitate: creionul ne da voie sa folosim guma pentru a sterge ce era gresit. Trebuie sa intelegi ca a corecta un lucru nu inseamna neaparat ceva rau, ceea ce este neaparat este faptul ca ne mentinem pe drumul drept.

A patra calitate: la creion nu este important lemnul sau forma lui exterioara, ci mina de grafit din interior. Tot asa, ingrijeste-te de ce se intampla inlauntrul tau.

Si, in sfarsit, a cincea calitate a creionului: lasa totdeauna o urma. Tot asa, sa stii ca tot ce faci in viata va lasa urme, astfel ca trebuie sa incerci sa fii constient de fiecare fapta a ta.

Cheia

Mari poeti, de-a lungul vremii, au asemanat femeia
Cu o floare, cu un soare, c-o zeita, cu scanteie, cu o apa, c-o papusa
Eu, cum nu-s poet prea mare, zic ca seamana c-o usa.
Usa catre fericire, usa catre mangaiere
Usa ce spre taine duce galopand... luna de miere.
Usa catre inrobire, usa jugului etern
Usa care-ti deschide perspectiva spre infern.
De, dar ca s-ajungi sa intri, e-o problema delicata
Fiindca mai intai de toate, usa trebuie descuiata.
Si treaba se face bine si devine fericita
Nu cu cheia la-ntimplare, ci cu cheia potrivita,
Cheia ei originala, orice usa-n lumea asta
Dupa nunta si traditie are cheia ei si... basta!
Dar de iei un gen de usa, simpla, dubla sau de tei
Si-ai sa vezi ca merg la dinsa doua sau mai multe chei
Stai, n-o sparge cu toporul, nu tipa, nu fa scandal
Ia-ti mai bine portofelul si te du la tribunal.
Ca sa-ti iei o alta usa, liber trebuie sa fii
Si-asta costa, dupa leafa, de la 3 la 7 mii!
Cand alegi o usa noua, trebuie s-o faci cu arta
Sa n-aiba, Doamne fereste, broasca defecta, sparta...
Ca broasca atat e buna pana n-a scapat la chei,
Ca pe urma n-o mai fereci, nici cu doua nici cu trei
E asemeni cu ulciorul, care dus prea des la apa
Te trezesti ca-i sare smaltul, ori se sparge, ori se crapa
Usa este ca gaina, ca abia cand e batrana
Mai matura si mai coapta, face supa cea mai buna.
Da, dar care om in viata nu si-a spus in gandul lui:
"Da-o dracului de supa, vreau un piciorus de pui"?
Usa este ca un loto, zice pustiului un tata
Nu e nici o diferenta - dai un ban mai tragi odata
insa,dragul tatii, afla, nu tine cat vesnicia,
Ca exagerand cu joaca, ti se strica jucaria.
Am vazut o usa care a trait in viata toata
Ca o sfanta cuvioasa, si-a murit nedescuiata
A urlat la dansa cerul,cu o voce ca de crai:
Hei, stafie ingalbenita, poate vrei sa intri-n rai?
Mars la iad, acolo-i locul pentru-o scandura uscata
Ai trait degeaba-n lume si-ai ramas tot incuiata.
Ce te temi mereu de usa! o sa-mi spuneti cu temei!
Habar n-am: Bun! Perfect!
Aveti dreptate, sa vorbim atunci de chei.
Fiindca principalu-n lume, nu e gandul, nici ideea
Nu e focul si nici roata, principalul este cheia.
Si exista chei... O groaza, cati barbati, atatea chei,
Ca de cind e lumea lume, cheile le tin la ei.
Unele sint lungi si groase, sau subtiri ca un siret
Altele mici, delicate, ce deschid si un fiset.
Principalul nu-i marimea, important - la orice usa -
E sa se lovesca cheia si sa fie... jucausa.
Sa nu se-ndoaie-n broasca si sa tina la-nvartit.
Chei de lacate, valize, de casete, frigidere,
De camari, de manastire, pivnite sau sifoniere,
Ar mai fi cheia franceza, cheia la casa de bani,
Cheia de la TURNUL LONDREI sau facuta de tigani,
Dara, ce te faci amice, ca din sute de modele
Tu te chinui toata viata cu o cheie de... sardele!
Merge ea cat merge bine, dar apoi prinde rugina
Si-atunci nici Gerovitalul n-o mai scoate la lumina!
Poti sa-i dai cu glaspapirul, smirghel, pile, ciocolata,
Tot ce-ncerci este zadarnic, ti-a iesit din uz si gata!
Geaba-ncerci, geaba te zbuciumi si degeaba-ti iesi din fire.
Nu te mai vaita la lume, nu e vina nimanui,
Leaga-o cu-n siret sau funda, fa-i un nod si pune-o-n cui!
Sunt atitea chei pe lume, cheia "sol " si cheia " FA ",
Dar asta nu te-ncalzeste daca n-ai tu cheia ta.
Si... zicind cum zic batranii... la o tinerete noua,
Zici... privindu-ti... amintirea...
"AH, DE-AS FI AVUT EU DOUA! "

Camila

Un negustor grec avea trei fii. Dupa moartea sa, el lasa mostenire celor trei copii ai lui 19 camile.Dar el le-a spus copiilor sa le imparta in felul urmator : fiul cel mare sa ia jumatate din numarul camilelor, cel mijlociu 1/4 din toate camilele, iar cel mai mic 1/5 din numarul lor.

Dupa moartea tatalui lor, cei trei feciori au incercat sa imparta intre ei camilele asa cum lasase cu limba de moarte parintele lor. Dar neizbutind sa faca imparteala, au cerut sfatul invatatului Pitagora. Astfel ca Pitagora se duse impreuna cu tanarul in grajd si ii dadu acestuia o camila, spunandu-i ca acum daca va merge acasa va putea rezolva problema mostenirii fara nici o dificultate. Tanarul se duse acasa putin nedumerit, dar cand ajunse acasa isi dadu seama ca acum avea 20 de camile si totul se putea rezolva mai usor.

Feciorii facura urmatoarele impartiri :
20 : 2 = 10
20 : 4 = 5
20 : 5 = 4
10 + 5 + 4 = 19 camile

Dupa impartirea facuta, cei trei feciori au observat ca au o camila in plus. Bineanteles ca aceasta era camila marelui invatat Pitagora asa ca se duse toti trei si o duse acestuia inapoi, multumindu-i pentru ajutorul dat.

Avem timp

Avem timp pentru toate.
Sa dormim, sa alergam in dreapta si-n stanga,
sa regretam c-am gresit si sa gresim din nou,
sa-i judecam pe altii si sa ne absolvim pe noi insine,
avem timp sa citim si sa scriem,
sa corectam ce-am scris, sa regretam ce-am scris,
avem timp sa facem proiecte si sa nu le respectam,
avem timp sa ne facem iluzii si sa rascolim prin cenusa lor mai tarziu.
Avem timp pentru ambitii si boli, sa invinovatim destinul si amanuntele,
avem timp sa privim norii, reclamele sau un accident oarecare,
avem timp sa ne-alungam intrebarile, sa amanam raspunsurile,
avem timp sa sfaramam un vis si sa-l reinventam,
avem timp sa ne facem prieteni, sa-i pierdem,
avem timp sa primim lectii si sa le uitam dupa-aceea,
avem timp sa primim daruri si sa nu le-ntelegem.
Avem timp pentru toate.
Nu e timp doar pentru putina tandrete.
Cand sa facem si asta - murim.
Am invatat unele lucruri in viata pe care vi le impartasesc si voua !!
Am invatat ca nu poti face pe cineva sa te iubeasca
Tot ce poti face este sa fii o persoana iubita.
Restul ... depinde de ceilalti.
Am invatat ca oricat mi-ar pasa mie
Altora s-ar putea sa nu le pase.
Am invatat ca dureaza ani sa castigi incredere
Si ca doar in cateva secunde poti sa o pierzi
Am invatat ca nu conteaza
CE ai in viata Ci PE CINE ai.
Am invatat ca te descurci si ti-e de folos farmecul cca 15 minute
Dupa aceea, insa, ar fi bine sa stii ceva.
Am invatat ca nu trebuie sa te compari cu ceea ce pot altii mai bine sa faca
Ci cu ceea ce poti tu sa faci
Am invatat ca nu conteaza ce li se intampla oamenilor
Ci conteaza ceea ce pot eu sa fac pentru a rezolva
Am invatat ca oricum ai taia
Orice lucru are doua fete
Am invatat ca trebuie sa te desparti de cei dragi cu cuvinte calde
S-ar putea sa fie ultima oara cand ii vezi
Am invatat ca poti continua inca mult timp
Dupa ce ai spus ca nu mai poti
Am invatat ca eroi sunt cei care fac ce trebuie, cand trebuie
Indiferent de consecinte
Am invatat ca sunt oameni care te iubesc
Dar nu stiu s-o arate
Am invatat ca atunci cand sunt suparat am
DREPTUL sa fiu suparat
Dar nu am dreptul sa fiu si rau
Am invatat ca prietenia adevarata continua sa existe chiar si la distanta
Iar asta este valabil si pentru iubirea adevarata
Am invatat ca, daca cineva nu te iubeste cum ai vrea tu
Nu inseamna ca nu te iubeste din tot sufletul.
Am invatat ca indiferent cat de bun iti este un prieten
Oricum te va rani din cand in cand
Iar tu trebuie sa-l ierti pentru asta.
Am invatat ca nu este intotdeauna de ajuns sa fii iertat de altii
Cateodata trebuie sa inveti sa te ierti pe tine insuti
Am invatat ca indiferent cat de mult suferi,
Lumea nu se va opri in loc pentru durerea ta.
Am invatat ca trecutul si circumstantele ti-ar putea influenta personalitatea
Dar ca TU esti responsabil pentru ceea ce devii
Am invatat ca, daca doi oameni se cearta, nu inseamna ca nu se iubesc
Si nici faptul ca nu se cearta nu dovedeste ca se iubesc.
Am invatat ca uneori trebuie sa pui persoana pe primul loc
Si nu faptele sale
Am invatat ca doi oameni pot privi acelasi lucru
Si pot vedea ceva total diferit
Am invatat ca indiferent de consecinte
Cei care sunt cinstiti cu ei insisi ajung mai departe in viata
Am invatat ca viata iti poate fi schimbata in cateva ore
De catre oameni care nici nu te cunosc.
Am invatat ca si atunci cand crezi ca nu mai ai nimic de dat
Cand te striga un prieten vei gasi puterea de a-l ajuta.
Am invatat ca scrisul
Ca si vorbitul
Poate linisti durerile sufletesti
Am invatat ca oamenii la care tii cel mai mult
Iti sunt luati prea repede ...
Am invatat ca este prea greu sa-ti dai seama
Unde sa tragi linie intre a fi amabil, a nu rani oamenii si a-ti sustine parerile.
Am invatat sa iubesc
Ca sa pot sa fiu iubit.

Lucruri marunte

Un profesor de filosofie stătea în fata clasei având pe catedră câteva lucruri.

Când ora a început, fără să spună un cuvânt, a luat un borcan mare de maioneză gol, pe care l-a umplut cu mingi de golf. I-a întrebat pe studenti dacă borcanul este plin si acestia au convenit că era.

Profesorul a luat atunci o cutie cu pietricele pe care le-a turnat în borcan, scuturându-l usor. Pietricelele au umplut golurile dintre mingile de golf. I-a întrebat din nou pe studenti dacă borcanul era plin iar acestia au fost de acord că era.

Profesorul a luat după aceea o cutie cu nisip pe care l-a turnat în borcan,. Firesc nisipul a umplut de tot borcanul. I-a întrebat din nou pe studenti cum stătea treaba iar acestia au răspuns în cor "pliiin"!

Profesorul a scos de sub catedră două cesti cu cafea pe care le-a turnat în borcan umplându-l de această dată definitiv. Studentii au râs.

"Acum" a spus profesorul după ce hohotele s-au domolit, "as dori să întelegeti că acest borcan reprezintă viata voastră. Mingile de golf reprezintă lucrurile importante pentru voi, familia, copiii, sănătatea, prietenii si pasiunile voastre, si că dacă totul ar fi pierdut în afară de acestea, viata voastră ar fi tot plină."

"Pietricelele sunt celelalte lucruri care contează pentru voi, serviciul, casa, masina, iar nisipul e restul lucrurilor mărunte"

"Dacă veti începe cu nisipul," a continuat el "nu veti mai avea unde să puneti mingile de golf si pietricelele"

"La fel si în viată, dacă îti irosesti tot timpul si energia pentru lucrurile mici, nu vei avea niciodată timp pentru lucrurile importante pentru tine."

"Acordă atentie lucurilor importante pentru fericirea ta. Joacă-te cu copiii, fă-ti controale medicale periodic, iesi cu sotia în oras la cină, joacă golf, vei avea suficient timp altă dată să faci curat sau să repari cine stie ce dispozitiv . Ai, în primul rând grijă de mingile de golf, ele contează cu adevărat. Stabileste-ti prioritătile, restul e doar nisip."

Unul dintre studenti a ridicat mâna interesându-se ce reprezentau cele două căni de cafea. Profesorul a zâmbit:
"Mă bucur că întrebi asta,ele vor doar să arate că, oricât de plină ar părea viata ta, e loc întotdeauna pentru două căni de cafea, împreună cu un prieten."

Sentimentele ....

Se spune că demult s-au întâlnit câteva sentimente şi câteva calităţi ale omului.

Când PLICTISEALA bombănea a treia oară, NEBUNIA a propus: hai să ne jucăm de-a ascunselea. INTRIGA a făcut pe mirata iar CURIOZITATEA, fără să se abţină, a întrebat: De-a ascunselea? Şi cum este asta?

"Este un joc în care eu mă fac (îmi acopăr faţa) şi încep să număr, de la unu la un milion, în timp ce voi vă ascundeţi. Când termin de numărat, vă voi căuta până vă găsesc", explică NEBUNIA.

ENTUZIASMUL dansa de mulţumire iar BUCURIA ţopăia pentru că a reuşit să convingă ÎNDOIALA şi chiar INDIFERENŢA, cea pe care n-o interesa nimic.

Dar nu toţi au vrut să participe. ADEVĂRUL a preferat să nu se ascundă. De ce? Pentru că la sfârşit îl găseau mereu.

ORGOLIUL considera că jocul acesta era o prostie. În fond îl deranja că nu fusese ideea lui.

Iar LAŞITATEA a preferat să nu rişte. NEBUNIA a început iute să numere.

Prima care s-a ascuns a fost LENEA care , aşa cum face mereu, s-a tolănit pe prima piatră care i-a ieşit în cale.

INVIDIA s-a ascuns după TRIUMF, care prin propriile puteri, a reuşit să se urce în copacul cel mai înalt.

GENEROZITATEA aproape nu reuşea să se ascundă. Fiecare loc i se părea minunat pentru oricare dintre prieteni. Lacul cristalin pentru FRUMUSEŢE. Coroana unui copac era perfectă pentru TIMIDITATE. O adiere de vânt i se părea magnifică pentru LIBERTATE. În fine, după ce s-a gândit la toţi, GENEROZITATEA s-a ascuns într-o rază de soare.

EGOISMUL în schimb a găsit un loc foarte bun de la început. Era aerisit, comod, doar pentru el.

MINCIUNA s-a ascuns după curcubeu. Iar PASIUNEA şi DORINŢA, printre vulcani.

Când NEBUNIA aproape terminase de numărat, DRAGOSTEA încă nu găsise un loc să se ascundă căci toate erau ocupate. Până ce într-un târziu a văzut o tufă de trandafiri şi s-a hotărât să se ascundă între flori.

"Un milion!", zise NEBUNIA. Şi începu să caute.

Prima care a apărut a fost LENEA care era la doi paşi. PASIUNEA şi DORINŢA s-au simţit în vibraţia vulcanilor. Fără să vrea a găsit INVIDIA. Şi a găsit imediat şi TRIUMFUL. Pe EGOISM nici n-a trebuit să-l caute pentru că a ieşit singur. Ascunzătoarea lui era de fapt un cuib de viespi.

De atâta căutat, NEBUNIEI i s-a făcut sete. Şi apropiindu-se de lac a descoperit FRUMUSEŢEA. A fost mult mai uşor să găsească INDOIALA. Stătea şi nu putea să se hotărască unde să se ascundă. Aşa i-a găsit pe toţi. TALENTUL era în iarba crudă NELINIŞTEA, într-o peşteră întunecată. MINCIUNA, în spatele curcubeului Şi a găsit chiar şi UITAREA, care uitase că se joacă de-a ascunselea.

Doar DRAGOSTEA nu era de găsit. NEBUNIA a căutat în fiecare copac, în fiecare izvor, pe crestele munţilor. Şi când era să se dea bătută, a văzut tufa de trandafiri. A luat un băţ şi a început să mişte crengile. Imediat s-a auzit un ţipăt de durere. Spinii răniseră ochii DRAGOSTEI. NEBUNIA nu ştia ce să mai facă să se scuze. A plâns, s-a rugat, a implorat, a cerut iertare şi a promis să rămână mereu împreună.

De atunci DRAGOSTEA este oarbă şi NEBUNIA este mereu lângă ea. De aceea se spune că "Să iubeşti este o nebunie, dar măcar să iubeşti nebuneşte!"