Un copil îsi sfatuieste parintii

1. Mainile mele sunt micute. Va rog sa nu asteptati ca ceea ce-mi cereti sa fie perfect, indiferent daca e sa-mi fac patul, sa desenez sau sa arunc mingea.

2. Ochii mei nu vad lumea asa cum o vedeti voi cu ai vostri. Lasati-ma va rog s-o explorez eu singur fara sa interveniti cu restrictii ce nu sunt necesare.

3. Munca de pe langa casa va fi mereu acolo, dar eu n-am sa mai fiu mic decat o scurta perioada de vreme. Faceti-va timp va rog, sa-mi aratati si sa-mi explicati despre minunatiile din lumea aceasta.

4. Sentimentele mele sunt deosebit de plapande. Fiti sensibili la nevoile mele. Tratati-ma asa cum ati vrea sa fiti voi tratati.

5. Eu sunt un dar special al lui Dumnezeu pentru voi. Pastrati-ma asa cum vrea Dumnezeu. Cresteti-ma în simtul raspunderii fata de faptele mele. Dati-mi calauzirea în viata asa cum o vrea El. Supuneti-ma la dispciplina în dragoste.

6. Am nevoie de încurajare pentru a creste armonios. Critica aspra ma poate doborî. încercati sa-mi corectati comportamentul fara sa ma criticati ca persoana.

7. Dati-mi libertatea sa iau decizii. Permiteti-mi sa falimentez, ca sa pot învata din greselile mele. Numai în felul acesta voi putea sa iau acele decizii corecte la care ma va supune viata de adult.

8. Nu refaceti în fata mea ceea ce eu nu am facut conform pretentiilor voastre. Acest lucru ma face sa ma simt fara de folos si bun de nimic. Stiu ca e greu, dar nu faceti comparatii între mine si fratii mei mai mari.

9. Nu va temeti sa ma lasati cu altcineva în cate un sfarsit de saptamana. Si copiii au nevoie de putina pauza la fel cum si parintii au nevoie de putina liniste printre copilul lor. In felul acesta putem vedea si noi, copiii ca relatile dintre voi sunt deosebit de importante.

10. Va rog dati-mi un bun exemplu ducandu-ma duminica dimineata la biserica, la scoala duminicala si seara la programele bisericii. Imi place sa învat cat mai mult despre Dumnezeu. Dupa ce venim de la biserica va rog sa nu-i vorbiti de rau pe frati. Doresc sa am respect si dragoste fata de toti copiii lui Dumnezeu.

O istorioara traita

Prietenul meu deschise sertarul dulapului sotiei sale si scoase un mic pachet invelit in matase.

Acesta, spuse el, nu este un simplu pachet, este o piesa de lenjerie.

Desfacu pachetul si privi atent matasea si dantela.

L-am cumparat prima data cand am fost impreuna la New York, acum vreo 8 sau 9 ani, dar nu l-a folosit niciodata. Vroia sa-l pastreze pentru o ocazie speciala.

Ei bine, cred ca acum e momentul potrivit. Se apropie de pat si puse acest pachet alaturi de alte lucruri aduse de cei de la pompe funebre. Sotia lui tocmai murise.

Intorcandu-se spre mine imi spuse:

- Sa nu pastrezi nimic pentru o ocazie speciala. Fiecare zi pe care o traiesti este o ocazie speciala.

Ma gandesc intotdeauna la cuvintele lui, mi-au schimbat viata.

Astazi citesc mai mult ca inainte si fac mai putine treburi in casa. Ma asez pe terasa si admir peisajul fara sa ma sinchisesc de buruienile din gradina. Imi petrec mai mult timp cu familia si prietenii si mai putin cu lucrul. Am inteles ca viata este un ansamblu de experiente valoroase. De acum nu mai pastrez nimic. Daca am chef, folosesc paharele de cristal in fiecare zi sau imi pun haina noua ca sa ma duc la supermarket. Nu mai pastrez cel mai bun parfum pentru sarbatori. Expresiile de tipul: “intr-o zi”, sau “ intr-una din zilele astea” le-am scos din vocabularul meu. Nu sunt sigur ce ar fi facut sotia prietenului meu daca ar fi stiut ca nu va mai fi a doua zi (o zi la care ne gandim cu nepasare). Cred ca si-ar fi sunat familia si cei mai buni prieteni. Poate si-ar fi sunat cativa fosti prieteni pentru a se impaca sau pentru a se scuza pentru o cearta mai veche. Imi place sa cred ca ar fi mers probabil sa manace mancare chinezeasca (bucataria ei preferata). Toate aceste lucruri marunte nefacute m-ar enerva mult daca as sti ca orele-mi sunt numarate. As fi nervos ca nu mi-am mai vazut prietenii cu care urma sa ma intalnesc “intr-una din zilele astea”. Nervos ca nu am scris scrisorile pe care intentionam sa le scriu “intr-una din zilele astea”. Nervos ca nu le-am spus celor apropiati ca ii iubesc. Acum, nu mai aman nimic si nu mai pastrez nimic care poate sa-mi aduca fericire si zambet in viata.

Imi spun ca fiecare zi e speciala. Fiecare zi, fiecare ora, fiecare minut este special.

Bagajul vietii

Atunci când îţi începi viaţa ai în mână o valijoară.

Pe măsură ce trec anii bagajul tău însă se măreşte.Pentru că sunt multe lucruri pe care le aduni pe parcursul drumului tău crezând că sunt importante.La un moment dat al drumului tău înţelegi însă că devine insuportabil să cari atâtea lucruri.Cântăresc prea mult.

Atunci poţi alege:

● să te aşezi pe marginea drumului aşteptând ca cineva să te ajute: ceea ce e destul de dificil.Pentru că toţi ceilalţi care vor trece pe acolo vor avea propriul lor bagaj.Rişti astfel să îţi petreci tot restul vieţii aşteptând.

● sau poţi diminua greutatea, eliminând ceea ce nu-ţi foloseşte.

Dar ce ar trebui aruncat?

Începe în primul rând să scoţi tot afară pentru ca să poţi vedea ce se ascunde acolo înăuntru.

Prietenie

Iubire

Bunăvoinţă

Tandreţe

Generozitate

Bucurie

Simpatie

Speranţă

Foarte bine!!!

E suficient,dar e ciudat faptul că ... nu sunt deloc grele!!!Însă ai şi altceva care cântăreşte destul de greu...Forţează-te să le scoţi afară...

Of, e mânia: vai, cât cântăreşte!

Continuă să scoţi afară:

neînţelegerile,

teama,

pesimismul,

descurajarea aproape că te trage în jos şi te înăbuşă în această parte a valizei.

Acum scoate afară cu toată puterea ta ceva ce era ascuns în bagaj: este un zâmbet care rămăsese pe fundul valizei.

Mai scoate un zâmbet, şi încă unul, şi iată că la urmă iese fericirea...

Pune din nou mâna în valiză şi aruncă tristeţea.Acum ar trebui să-ţi pui în bagaj răbdarea, pentru că se va arăta destul de necesară.

Fă în aşa mod încât să pui şi:

PUTEREA

SPERANŢA

CURAJUL

ENTUZIASMUL

ECHILIBRUL

RESPONSABILITATEA

TOLERANŢA

BUNA DISPOZIŢIE

Scoate şi orice fel de grijă, preocupare şi lasă-le la o parte.Te vei gândi după aceea ce trebuie să faci cu ele.

Bine. Acum bagajul tău e gata, îl poţi folosi din nou.

Nu uita să faci acţiunea aceasta de mai multe ori în viaţa ta pentru că drumul este foarte lung.

Am invatat

Am invatat... ca nimeni nu este perfect...Pina cind nu te indragostesti.
Am invatat ...ca viata e dura...Dar eu si mai si!!!
Am invatat ...ca sansele nu trebuie niciodata sa le pierzi. Acelea pe care le pierzi tu le prinde din zbor o alta persoana.
Am invatat ca atunci cind porti pica si amaraciune fericirea se duce in alta parte.
Am invatat...Ca ar trebui mereu folosite vorbe bune...Pentru ca miine poate va trebui sa le retragi.
Am invatat ca un surise un mod economic pentru a-ti imbunatati aspectul.
Am invatat ca nu pot sa aleg cum ma simt...Dar pot mereu sa fac cite ceva.
Am invatat...ca atunci cind fiul tau nou nascut iti tine degetul in micul lui pumn... s-a lipit de tine pentru toata viata.
Am invatat...ca toti vor sa traiasca in virful muntelui...Dar toata fericirea si cresterea au loc in timpul urcusului.
Am invatat ...ca trebuie sa te bucuride calatorie si sa nu te gindesti doar la scopul ei.
Am invatat ...ca e mai bine sa dai sfaturi doar in doua situatii...Cind sint cerute si cind de ele depinde viata cuiva.
Am invatat ca cu cit irosesc mai putin timpul...mai multe lucruri reusesc safac.

Păţania măgarului bătrân

Într-o bună zi, măgarul unui ţăran cazu într-o fântână.
Nefericitul animal se puse pe zbierat, ore întregi, în timp ce ţăranul cauta să vadă ce e de făcut. Până la urma, ţăranul hotărî că măgarul şi-aşa era bătrân, iar că fântâna, oricum secată, tot trebuia să fie acoperită odată şi-odată. Şi că nu mai merită osteneala de a-l scoate pe măgar din adâncul fântânei.
Aşa că ţăranul îşi chemă vecinii, ca să-i dea o mână de ajutor. Fiecare dintre ei luară cate o lopată şi începură să arunce de zor pământ înăuntrul fântânei.
Măgarul pricepu de îndată ce i se pregătea şi se puse şi mai abitir pe zbierat. Dar, spre mirarea tuturor, după câteva lopeţi bune de pământ, măgarul se potoli şi tăcu.
Ţăranul privi în adâncul fântânei şi rămase uluit de ce vazu. Cu fiecare lopată de pământ, măgarul cel bătrân făcea ceva neaşteptat: se scutura de pământ şi păşea deasupra lui. În curând, toată lumea fu martoră cu surprindere cum măgarul, ajuns până la gura fântânei, sări peste ghizduri şi ieşi fremătând...
Viaţa va arunca poate şi peste tine cu pământ şi cu tot felul de greutăţi... Secretul pentru a ieşi din fântână este să te scuturi de acest pământ şi să-l foloseşti pentru a urca un pas mai sus. Fiecare din greutăţile noastre este o ocazie pentru un pas în sus. Putem ieşi din adâncurile cele mai profunde dacă nu ne dăm bătuţi. Foloseşte pământul pe care ţi-l aruncă peste tine ca să mergi înainte.
Aminteşte-ţi de cele 5 reguli pentru a fi fericit:
1) Curăţă-ţi inima de ură, frică, egoism.
2) Scuteşte-ţi mintea de preocupări inutile.
3) Simplifică-ţi viaţa şi fă-o mai frumoasă.
4) Dăruieşte mai mult şi aşteaptă mai puţin.
5) Iubeşte mai mult şi... scutură-te de pământ, pentru că în viaţa asta, tu trebuie să fii soluţia, nu problema.

Asculta!

Ascultă, forfota şi agitaţia din jurul tău,
Ascultă adierea vîntului,
Ascultă cum zboară păsările,
Ascultă oamenii din jurul tău,
Ascultă-i pe cei ce au nevoie de tine,
Ascultă-i pe cei trişti şi nenorociţi,
Ascultă-i pe cei fericiţi,
Ascultă-i pe cei flămînzi şi însetaţi,
Ascultă-i pe cei bogaţi,
Ascultă-i pe cei fără mamă şi tată,
Ascultă-i pe cei muribunzi,
Ascultă-i pe cei ce se nasc,
Ascultă-i pe cei învăţaţi,
Ascultă-i pe cei ce muncesc,
Ascultă-L pe Creator,
Ascultă glasul copiilor,
Ascultă-ţi glasul inimii,
Ascultă-ţi gîndurile,
Ascultă-ţi intuiţia,
Ascultă-i pe cei ce ştiu să asculte.

I-am cerut lui Dumnezeu ...

*I-am cerut lui Dumnezeu sa-mi indeparteze obisnuinta. *
* Dumnezeu a spun NU. *
* Nu eu trebuie sa ti-o indepartez ci tu trebuie sa renunti la ea.*
*I-am cerut lui Dumnezeu sa-l vindece pe copilul meu handicapat *
* Dumnezeu a spus NU *
* Spiritul sau este intreg, iar corpul sau este trecator.*
* I-am cerut lui Dumnezeu sa-mi dea rabdare. *
* Dumnezeu a spus NU *
* Rabdarea este un derivat al durerilor; ea nu se acorda, ea se invata.*
* I-am cerut lui Dumnezeu sa-mi dea fericire.*
* Dumnezeu a spus NU.*
* Eu iti dau binecuvantare; fericirea este in tine.*
* I-am cerut lui Dumnezeu sa ma scape de durere,*
* Dumnezeu a spus NU *
* Suferinta te face sa lasi la o parte grijile lumesti si te aduce aproape de mine.*
* I-am cerut lui Dumnezeu sa creasca spiritul meu *
* Dumnezeu a spus Nu *
* Tu trebuie sa te cresti pe tine insuti dar ma voi ingriji ca sa fii roditor *
* I-am cerut lui Dumnezeu toate lucrurile care ar putea sa-mi incante viata *
* Dumnezeu mi-a spus Nu*
* Eu ti-am dat viata, asa ca poti sa te bucuri de toate lucrurile. *
* I-am cerut lui Dumnezeu sa ma ajute sa- i IUBESC pe altii, asa de mult cat ma iubeste El pe mine.*
* Dumnezeu a spus...Ahhhhh, in sfarsit ti-a venit ideea cea buna.*

Timpul schimbarii

La un bătrân călugăr, a venit într-o zi un tânăr pentru a se spovedi si a-i cere sfat. Din vorbă în vorbă, tânărul îi spuse:

-Părinte, sunt un om destul de rău. As vrea să mă schimb, dar nu pot. Am încercat să mă schimb dar nu am putut. Totusi eu sper că după ce voi mai creste, voi putea să mă schimb, nu-i asa?

-Nu, i-a răspuns bătrânul. Vino cu mine!

L-a dus pe tânăr în spatele chiliei, unde începea pădurea, si i-a spus:

-Vezi acest vlăstar?

-Da, părinte!

-Smulge-l!

Tânărul a scos brădutul imediat. Mergând mai departe, călugărul s-a oprit lângă un brădut ceva mai înalt, aproape cât un om.

-Acum scoate-l pe acesta.

S-a muncit băiatul cu pomisorul acela, dar cu putin efort a reusit până la urmă să-l scoată. Arătându-i un brad ceva mai mare, călugărul i-a spus:

-Smulge-l acum pe acela.

-Dar e destul de mare, nu pot singur.

- Du-te si mai cheamă pe cineva. Întorcându-se cu încă 2 prieteni, au tras ce au tras de pom si, cu multă greutate, au reusit, în sfârsit, să-l scoată.

-Acum scoate-ti bradul cel falnic de acolo, le spuse călugărul.

-Părinte, dar acela e un copac mare si bătrân, cu rădăcini adânc înfipte în pământ. Nu am putea nicioadată să-l smulgem, chiar de-am fi si 100 de oameni.

-Acum vezi, fiule? Si apucăturile rele din suflet sunt la fel! Orice păcat pare la început inofensiv si fără mare importantă, dar, cu timpul, prinde rădăcini în fiinta omului, creste si pune stăpânire din ce în ce mai mult pe sufletul tău. Cât este încă mic, îl poti scoate si singur. Mai târziu vei avea nevoie de ajutor, dar fereste-te să lasi răul să ti se cuibărească adânc în suflet, căci atunci nimeni nu va mai putea să ti-l scoată. Nu amâna niciodată să-ti faci curătenie în viată mai târziu va fi mult mai greu.

"Degeaba tăiem crengile păcatului în afara noastră dacă în noi rămân rădăcinile. Acestea vor creste din nou."

Bucura-te de viata, Femeie Frumoasa!

Daca mi-as putea trai din nou viata,

M-as fi culcat sa ma odihnesc atunci cind ma simteam rau, in loc sa pretind ca pamintul se va opri daca eu nu voi fi la serviciu pentru o zi...

As fi ars luminarea roz sculptata ca un trandafir, in loc sa o las sa se topeasca in camara..

As fi vorbit mai putin si as fi ascultat mai mult...

As fi invitat prieteni la masa chiar daca e o pata pe covor si canapeaua trebuie curatata.

As fi mincat pop-corn in camera "buna" si nu mi-as mai fi facut atitea griji din cauza prafului cand cineva vroia sa aprinda focul in semineu.

Mi-as fi facut timp sa-l ascult pe bunicul povestind din tineretile lui.

N-as fi insistat niciodata sa mergem cu geamurile masinii inchise intr-o zi frumoasa de vara, doar pentru ca parul meu a fost proaspat coafat si fixat.

As fi stat intinsa pe pajiste cu capul pe iarba.

As fi plans si ras mai putin privind televizorul si mai mult privind viata.

Dar, cel mai mult, sa am o a doua sansa la viata, as pretui fiecare moment, l-as privi cu adevarat...l-as trai...

Nu m-as mai agita atit de mult pentru lucruri meschine si marunte...

Nu va faceti griji din cauza celor care nu va simpatizeaza, sau mai mult, n-ar trebui sa va intereseze cine ce face...

In schimb, sa pretuim prietenii pe care ii avem si oamenii care ne iubesc

Sa ne gandim la lucrurile cu care Dumnezeu ne-a binecuvantat...

Si la ceea ce facem in fiecare zi sa ne imbunatatim mintea, trupul, sufletul, emotiile.

Cum ne privim pe noi insine la diferite varste?

Fetita de 3 ani : Se priveste si se vede regina ..

Fetita de 8 ani : Se priveste si se vede Cenusareasa.

Adolescenta de 15 ani : Se priveste si vede Sora cea Urita (Mama, nu pot merge la scoala aratind in halul asta!!)

Tanara de 20 de ani : Se priveste si se vede"prea grasa/ prea slaba, prea inalta/ prea scunda, prea cu parul lins / prea creata"- dar decide sa iasa oricum.

Femeia de 30 de ani: : Se priveste si vede"prea grasa / prea slaba, prea inalta / prea scunda, prea cu parul lins / prea creata"- dar decide ca nu are timp sa se aranjeze, asa ca iese oricum.

La 40 de ani: Se priveste si vede "curata" si iese oricum.

La 50 de ani : Se priveste si vede "Sunt eu" si merge oriunde isi doreste.

La 60 de ani: Se priveste si isi reaminteste de toti oamenii care nu se mai pot privi in oglinda. Iese si cucereste lumea.

La 70 de ani : Se priveste si vede intelepciune, rasete si abilitate, iese si se bucura de viata.

La 80 de ani : Nu mai pierde vremea sa se priveasca. Isi pune palaria violet si iese sa se bucure de lume.

Poate ar trebui, toate, sa ne insfacam mai devreme palaria violet!

Inima perfecta

Se povesteste ca intr-o zi, un tanar s-a oprit in centrul unui mare oras si a inceput sa le spuna trecatorilor ca are cea mai frumoasa inima din lume. Nu dupa mult timp, in jurul lui s-au strans o multime de oameni care ii admirau inima: era intr- adevar perfecta! Toti au cazut de acord ca era cea mai frumoasa inima pe care au vazut-o vreodata…

Tanarul era foarte mandru de inima lui si nu contenea sa se laude singur cu ea. Deodata, de multime s-a apropiat un batranel. Cu glas linistit, el a rostit ca pentru sine:

- Si totusi, perfectiunea inimii lui nu se compara cu frumusetea inimii mele!

Oamenii au inceput sa-si intoarca privirile spre inima batrnelului. Pana si tanarul a fost curios sa vada inima ce indraznea sa se compare cu inima lui. Era o inima puternica, ale carei batai ritmate se auzeau pana departe. Dar era plina de cicatrice, si erau locuri unde bucati din ea fusesera inlocuite cu altele care nu se potriveau chiar intru totul, liniile de unire dintre bucatile straine si inima batranului fiind sinuoase, chiar colturoase pe alocuri. Ba, mai mult, din loc in loc lipseau bucati intregi, lasand sa se vada rani larg deschise, inca sangerande.

-Cum poate spune ca are o inima mai frumoasa? isi sopteau uimiti oamenii.

- Cred ca glumesti, spuse tanarul dupa ce a examinat atent inima batranelului. Priveste la inima mea, este perfecta! Pe cand a ta este toata o rana, numai lacrimi si durere.

- Da, a spus bland batranul. Inima ta arata perfect, dar nu mi-as schimba niciodata inima cu a ta. Vezi tu, fiecare cicatrice de pe inima mea reprezinta o persoana careia i-am daruit dragostea mea: rup o bucata din inima mea si i-o dau omului de langa mine, care adesea imi da in schimb, o bucata din inima lui, ce se potriveste in locul ramas gol in inima mea. Dar pentru ca bucatile nu sunt masurate la milimetru, raman margini colturoase, pe care eu le pretuiesc nespus de mult, deoarece imi amintesc de dragostea pe care am impartasit-o cu cel de langa mine. Uneori am daruit bucati din inima mea unor oameni care nu mi-au dat nimic in schimb, nici macar o bucatica din inima lor… Acestea sunt ranile deschise din inima mea, pentru ca a-i iubi pe cei din jurul tau implica intotdeauna un oarecare risc. Si desi aceste rani sangereaza inca si ma dor, ele imi amintesc de dragostea pe care o am pana si pentru acesti oameni. Cine stie, s-ar putea ca intr-o zi sa se ntoarca la mine si sa-mi umple locurile goale cu bucati din inimile lor… Intelegi, acum, dragul meu, care este adevarata frumusete a inimii? a incheiat cu glas domol si zambet cald batranelul.

Tanarul a ramas tacut deoparte, cu obrazul scaldat in lacrimi. S-a apropiat apoi timid de batran, a rupt o bucata din inima lui perfecta si i-a ntins-o cu maini tremurande. Batrnul i-a primit bucata si a pus-o in inima lui. A rupt, apoi, o bucata din inima brazdata de cicatrice si i-a intins-o tanarului. Se potrivea, dar nu perfect, pentru ca marginile erau cam colturoase.

Tanarul si-a privit inima, care nu mai era perfecta, dar care acum era mai frumoasa ca niciodata, fiindca in inima candva perfecta pulsa de-acum dragoste din inima batranului. Cei doi s-au imbratisat, si-au zambit si au pornit impreuna la drum.

Cu timpul ...

Dupa un anumit timp, omul invata sa perceapa diferenta subtila intre a sustine o mana si a inlantui un suflet, si invata ca amorul nu inseamna a te culca cu cineva si ca a avea pe cineva alaturi nu e sinonim cu starea de siguranta, si asa, omul incepe sa invete... ca saruturile nu sunt contracte si cadourile nu sunt promisiuni, si asa omul incepe sa-si accepte caderile cu capul sus si ochii larg deschisi, si invata sa-si construiasca toate drumurile bazate in astazi si acum, pentru ca terenul lui "maine" este prea nesigur pentru a face planuri ... si viitorul are mai mereu o multime de variante care se opresc insa la jumatatea drumului.

Si dupa un timp, omul invata ca daca e prea mult, pana si caldura cea datatoare de viata a soarelui, arde si calcineaza. Asa ca incepe sa-si planteze propria gradina si-si impodobeste propriul suflet, in loc sa mai astepte ca altcineva sa-i aduca flori, si invata ca intradevar poate suporta, ca intradevar are forta, ca intradevar e valoros, si omul invata si invata... si cu fiecare zi invata.

Cu timpul inveti ca a sta alaturi de cineva pentru ca iti ofera un viitor bun, inseamna ca mai devreme sau mai tarziu vei vrea sa te intorci la trecut.

Cu timpul intelegi ca doar cel care e capabil sa te iubeasca cu defectele tale, fara a pretinde sa te schimbe, iti poate aduce toata fericirea pe care ti-o doresti.

Iti dai seama cu timpul ca daca esti alaturi de aceasta persoana doar pentru a-ti intovarasi singuratatea, in mod inexorabil vei ajunge sa nu mai vrei sa o vezi.

Ajungi cu timpul sa intelegi ca adevaratii prieteni sunt numarati, si ca cel care nu lupta pentru ei, mai devreme sau mai tarziu se va vedea inconjurat doar de false prietenii.

Cu timpul inveti ca vorbele spuse intr-un moment de manie, pot continua tot restul vietii sa faca rau celui ranit.

Cu timpul inveti ca a scuza e ceva ce poate face oricine, dar ca a ierta, asta doar sufletele cu adevarat mari o pot face.

Cu timpul intelegi ca daca ai ranit grav un prieten, e foarte probabil ca niciodata prietenia lui nu va mai fi la aceeasi intensitate.

Cu timpul iti dai seama ca desi poti fi fericit cu prietenii tai, intr-o buna zi vei plange dupa cei pe care i-ai lasat sa plece.

Cu timpul iti dai seama ca fiecare experienta traita alaturi de fiecare fiinta, nu se va mai repeta niciodata.

Cu timpul iti dai seama ca cel care umileste sau dispretuieste o fiinta umana, mai devreme sau mai tarziu va suferi aceleasi umilinte si dispret, dar multiplicate, ridicate la patrat.

Cu timpul inveti ca grabind sau fortand lucrurile sa se petreaca, asta va determina ca in final, ele nu vor mai fi asa cum sperai.

Cu timpul iti dai seama ca in realitate, cel mai bine nu era viitorul, ci momentul pe care-l traiai exact in acel moment.

Cu timpul vei vedea ca desi te simti fericit cu cei care-ti sunt imprejur, iti vor lipsi teribil cei care mai ieri erau cu tine si acum s-au dus si nu mai sunt...

Cu timpul vei invata ca incercand sa ierti sau sa ceri iertare, sa spui ca iubesti, sa spui ca ti-e dor, sa spui ca ai nevoie, sa spui ca vrei sa fii prieten, dinaintea unui mormant, nu mai are nici un sens. Dar din pacate, se invata doar cu timpul...

Orbii si elefantul!

Se povesteste ca la un moment dat, la Buddha au venit un grup de discipoli.

“Maestre, aici în sat traiesc o multime de ermiti si intelectuali care se complac întro continua disputa, unii spunând ca lumea este infinita si eterna, ceilalti ca ea este finita si muritoare; unii spun ca sufletul moare împreuna cu corpul în timp ce ceilalti ca el traieste etern si asa mai departe. Ce poti sa spui Maestre în ceea ce îi priveste?”

Privindu-i, Buddha le-a raspuns,

“Cânva demult traia un rege care chemându-si servitorii le-a spus:

‘Adunati-va cu totii, servitori credinciosi, apoi mergeti de strângeti la un loc pe toti oamenii nascuti orbi din împaratie, pentru a le arata un elefant.'”.

“Prea bine, marite rege” au spus servitorii, dupa care fiecare a plecat spre a îndeplini voia regelui lor.

Când toti cei nascuti orbi au fost adunati în locul desemnat de rege, acesta a venit în mijlocul lor si le-a spus,

“Acesta este un elefant”.

Apoi unui orb i-a prezentat capul elefantului, altui orb i-a prezentat trompa, altuia urechea si asa mai departe, spunându-i fiecaruia ca ceea ce i-a aratat a fost un elefant. De fiecare data când regele prezenta elefantul unui orb, îl întreba pe acesta,

“Asadar orbule, ai vazut cum arata un elefant? Spune-mi acum, ce fel de lucru este un elefant?”

Cei carora li s-a prezentat capul elefantului au spus ca elefantul este ca o oala. Apoi cei carora li s-a aratat urechea au spus ca elefantul este ca un cos de fructe; cei carora li sa-u aratat coltii de fildes ai elefantului au spus ca elefantul este ca un plug; cei carora li s-au aratat trunchiul elefantului au spus ca elefantul este ca un grânar; cei carora li sa-u aratat picioarele au spus ca elefantul este ca si coloana care sustine un templu; cei carora li sa-u aratat coada au spus ca elefantul este ca o perie. Apoi toti orbii adunati în acea piata au început sa se îmbrânceasca si sa tipe,

“Asa arata elefantul!”,

“Ba nu, elefantul nu arata asa!”,

“Ba da!”,

“Ba nu!”.

În curând lucrurile au scapat de sub control si orbii s-au luat la bataie. Apoi maestrul a încheiat, spunând

"La fel sunt si acesti predicatori si intelectuali care vorbesc la nivel theoretic de lucruri pe care ei nu le-au vazut… Prin ignoranta lor sunt exact ca orbii din povestea cu împaratul: certareti si deformând realitatea într-un fel sau altul”

Ana&Ella

Ana şi Ella aveau aceiaşi statură, cam aceiaşi culoare şi lungime a părului şi erau amîndouă studente la aceiaşi facultate. Amîndouă credeau în Dumnezeu şi în valoarea familiei. Ţineau post în fiecare marţi şi vineri, îşi spuneau rugăciunea în fiecare seara cu faţa spre răsărit, ascultau de mame şi îşi veneau fraţii mai mari.

Fiecare spunea ca are o părere foarte bună despre cealaltă, pentru ca e finuţă şi are un sistem de valori bine echilibrat. Amîndouă erau "fete la locul lor". Harnice, îngrijite şi simţite. Aşa cum trebuie o fată să fie.

Fiecare avea reguli. Toate tacîmurile stăteau în sertarul din stînga aragazului, cu mînerul spre fereastra. Orice aliment trebuia mai întîi pus într-o cutie ce se închide ermetic, înainte de a fi pus în frigider. Fiecare mîncare avea o reţetă strictă, invaţată de la mama. Orice abatere de la reţetă însemna ca găteşti alt ceva. Dacă ciorba de perişoare nu avea bulion, nu mai era ciorbă de perişoare, ci un fel de ciorbă de perişoare, iar oamenii care pun esenţa de portocale în prăjituri, în loc de esenţa de vanilie, nu ştiu de fapt sa facă prăjituri. Orice lucru trebuia spălat odată ce a fost folosit. În unele cazuri chiar dezinfectat. Din nefericire unele lucruri se strică dacă încerci sa le desinfectezi. Întotdeauna cel care vine trebuie sa salute şi nu se cuvine ca o fata sa bea prea mult alcool, defapt ar trebui sa nu bea de loc. Se accepta numai la ocazii foarte deosebite. Ca şampania de revelion.

Şi fiecare îşi ştia foarte bine regulile, nu se îndoia de ele nicodată şi nu greşea niciodată. Restul cunoştinţelor lor greşeau mai tot timpul. Dar ele erau îngăduitoare. Le iertau greşelile, dar nu le uitau niciodată. Existau reguli şi mai importante decît aşezarea tacîmurilor în sertar şi dacă cineva greşea astfel de reguli cele doua fete se îndepărtau de acea persoană, pentru că nu avea sens ca ele sa îşi piardă vremea cu un astfel de om. Cu apropiaţii erau mai milostive, dar nu la nesfîrşit. Bunătatea are o limita.

Într-o noapte Ana nu a putut dormi. A plîns şi s-a zvîrcolit toata noaptea. Nu putea să înţeleagă! Cum de s-a întîmplat aşa ceva? Ella? Chiar ea? Cum a putut Ella sa încălce o asemenea regulă? Doar ştia atît de bine cat de sensibilă e ea la acea regulă! Nu se putea vorbi niciodată despre aşa ceva, dar Ella trebuia să ştie. A doua zi Ana s-a întîlnit cu Ella. Nu ştia dacă era adevărat ce auzise. Apoi gîndi ca trebuie sa fie adevărat, pentru că altfel nu ar fi privit-o atît de rece. "Ştie că mi-a greşit şi acum mă priveşte cu răceală!". După un timp amîndouă au ajuns la concluzia că cealaltă nu a salutat-o cînd a venit, şi chiar mai rău, că nu răspunde cînd o saluta. Lipsa de bun simt. Inacceptabil!

Ella s-a gîndit că ceva trebuie sa o fi derajat-o pe Ana dacă se poarta aşa. Dar ea nu greşeşte niciodată. Chiar dacă a făcut ceva ce nu i-a convenit Anei, Ana greşeşte dacă o deranjează, pentru ca ea ştie foarte bine ce se cuvine şi ce nu şi ea nu greşeşte niciodată. Ana gîndi ca dacă s-ar fi înşelat şi Ella nu ar fi fost vinovată, Ella ar fi venit sa vorbească cu ea. Din moment ce nu a venit înseamnă că e vinovată.

Amîndouă ştiau ca au dreptate şi că ele nu greşesc niciodată. Aşa că cele doua fete harnice, îngrijite şi simţite nu şi-au mai vorbit niciodată.

Femeia

De ce plingi?

- Pentru ca sint femeie ! - raspunde mamica.

- Nu inteleg ... - zice micutul.

Mamica il imbratiseaza si spune : - Si n-ai sa intelegi niciodata .....

Mai tirziu, copilul isi intreaba tatal :

- De ce plinge mamica ?

- Nu stiu nici eu ! Toate femeile pling fara motiv ! - a fost tot ce i-a putut spune taticul.

Devenit adult, il intreaba pe Dumnezeu :

- Doamne, de ce pling femeile asa de usor ?

- Cind am facut femeia, ea trebuia sa fie o fiinta deosebita.

I-am facut umerii destul de puternici ca sa poarte pe ei toata greutatea acestei lumi si destul de moi ca sa fie confortabili.

I-am dat forta de a da viata si cea de a accepta respingerea cu care o trateaza adesea proprii copii.

Forta de a avea grija de familie in pofida bolilor si oboselii.

I-am dat sensibilitatea de a-si iubi copiii cu o dragoste neconditionata, chiar si atunci cind ei o ranesc cumplit.

I-am dat forta care-i permite sa continue cind toata lumea abandoneaza.

I-am dat forta de a-si suporta barbatul in caderile sale si de a-i ramine alaturi cu aceeasi tarie.

Si, in fine, i-am dat lacrimi sa plinga atunci cind simte nevoia.

- Vezi, fiule, frumusetea unei femei nu sta in vesmintele pe care le poarta, nici in chipul ei, nici in coafura. Frumusetea unei femei sta in ochii ei. Aceasta e poarta catre inima ei - locul unde se adaposteste dragostea. Si adesea lacrimile ei sint cele prin care poti sa-i zaresti inima.

Povestea curcubeului

Cu mult timp in urma, la inceputul timpurilor, culorile lumii s-au certat. Fiecare dintre ele pretindea ca era cea mai buna, cea mai frumoasa, cea mai importanta, cea mai folositoare, cea mai iubita.

Verdele spuse: Uitati-va la iarba, frunze si copaci. In mod evident vedeti si voi ca sunt cea mai importanta culoare. Sunt culoarea vietii si a sperantei. Uitati-va in jur si o sa vedeti ca sunt peste tot".

Albastrul l-a intrerupt si exclama: "Ganditi-va la cer si la mare. Apa sta la baza vietii si fara mine nu ar exista cerul albastru. Fara mine nu ar exista nimic!

Galbenul rase: Eu sunt luminos si cald, iar tu esti atat de serios. De fiecare data cand te uiti la o narcisa galbena sau la o floarea-soarelui zambesti. Soarele, luna si stelele sunt galbene, frumusetea mea este atat de evidenta incat oricine ma vede ramane uimit.

Portocaliul incepu sa se laude: Eu sunt culoarea mancarurilor sanatoase ce dau putere. Morcovul, portocala si dovleacul au multe vitamine. Si atunci cand portocaliul umple cerul, la rasarit sau la apus, frumusetea mea este atat de evidenta incat toti cei ce ma vad se opresc sa ma priveasca cu admiratie si uimire.

Ei bine, rosul incepu sa strige: Eu sunt conducatorul intregii vieti. Sangele este rosu si sangele inseamna viata. Eu sunt culoarea pasiunii si a iubirii.

Violetul se ridica in picioare si era foarte inalt. El vorbi dand foarte multa importanta spuselor sale: Eu sunt culoarea imperiala si a regilor. Oamenii puternici intotdeauna m-au ales pe mine deoarece eu sunt culoarea puterii si a intelepciunii.

La sfarsit, cu o voce joasa si timida, Indigoul spuse: Cu greu ma observati, insa desi sunt tacut, fara mine nu ati fi nimic. Aveti nevoie de mine pentru echilibru si contrast si pentru liniste interioara.

Argumentarile au continuat, fiecare culoare in parte laudandu-se, ridicandu-se in slavi si certandu-se. Fiecare in parte considera ca este perfectiunea intruchipata.

In timp ce se certau din ce in ce mai tare, un fulger puternic lumina cerul. Incepu sa tune si sa ploua cu galeata. Culorile tremurara de frica si se stransera in brate pentru a se linisti si proteja una pe alta.

Apoi ploaia incepu sa vorbeasca:

"Voi, culorilor, sunteti atat de nesabuite. Va certati care este cea mai buna, fiecare incercand sa fie deasupra celorlate. Nu intelegeti ca fiecare in parte ati fost facute cu un scop special, fiecare este unica si diferita? Luati-va de maini si urmati-ma!"

Facand ce le spuse ploaia, culorile se apropiara si se luara de maini.

"De acum incolo, zise ploaia, cand ploua, fiecare dintre voi se va intinde de-a lungul cerului intr-un superb semicerc colorat. Curcubeul va fi un semn al pacii si al sperantei."

Astfel, oameni buni, de fiecare data cand ploaia curata pamantul, cautati un curcubeu pe intinsul cerului. Cand apare, tineti minte ca fiecare dintre voi este special. Lasati culorile curcubeului sa va reaminteasca sa va apreciati pe voi insiva si pe cei din jur.