Ana&Ella

Ana şi Ella aveau aceiaşi statură, cam aceiaşi culoare şi lungime a părului şi erau amîndouă studente la aceiaşi facultate. Amîndouă credeau în Dumnezeu şi în valoarea familiei. Ţineau post în fiecare marţi şi vineri, îşi spuneau rugăciunea în fiecare seara cu faţa spre răsărit, ascultau de mame şi îşi veneau fraţii mai mari.

Fiecare spunea ca are o părere foarte bună despre cealaltă, pentru ca e finuţă şi are un sistem de valori bine echilibrat. Amîndouă erau "fete la locul lor". Harnice, îngrijite şi simţite. Aşa cum trebuie o fată să fie.

Fiecare avea reguli. Toate tacîmurile stăteau în sertarul din stînga aragazului, cu mînerul spre fereastra. Orice aliment trebuia mai întîi pus într-o cutie ce se închide ermetic, înainte de a fi pus în frigider. Fiecare mîncare avea o reţetă strictă, invaţată de la mama. Orice abatere de la reţetă însemna ca găteşti alt ceva. Dacă ciorba de perişoare nu avea bulion, nu mai era ciorbă de perişoare, ci un fel de ciorbă de perişoare, iar oamenii care pun esenţa de portocale în prăjituri, în loc de esenţa de vanilie, nu ştiu de fapt sa facă prăjituri. Orice lucru trebuia spălat odată ce a fost folosit. În unele cazuri chiar dezinfectat. Din nefericire unele lucruri se strică dacă încerci sa le desinfectezi. Întotdeauna cel care vine trebuie sa salute şi nu se cuvine ca o fata sa bea prea mult alcool, defapt ar trebui sa nu bea de loc. Se accepta numai la ocazii foarte deosebite. Ca şampania de revelion.

Şi fiecare îşi ştia foarte bine regulile, nu se îndoia de ele nicodată şi nu greşea niciodată. Restul cunoştinţelor lor greşeau mai tot timpul. Dar ele erau îngăduitoare. Le iertau greşelile, dar nu le uitau niciodată. Existau reguli şi mai importante decît aşezarea tacîmurilor în sertar şi dacă cineva greşea astfel de reguli cele doua fete se îndepărtau de acea persoană, pentru că nu avea sens ca ele sa îşi piardă vremea cu un astfel de om. Cu apropiaţii erau mai milostive, dar nu la nesfîrşit. Bunătatea are o limita.

Într-o noapte Ana nu a putut dormi. A plîns şi s-a zvîrcolit toata noaptea. Nu putea să înţeleagă! Cum de s-a întîmplat aşa ceva? Ella? Chiar ea? Cum a putut Ella sa încălce o asemenea regulă? Doar ştia atît de bine cat de sensibilă e ea la acea regulă! Nu se putea vorbi niciodată despre aşa ceva, dar Ella trebuia să ştie. A doua zi Ana s-a întîlnit cu Ella. Nu ştia dacă era adevărat ce auzise. Apoi gîndi ca trebuie sa fie adevărat, pentru că altfel nu ar fi privit-o atît de rece. "Ştie că mi-a greşit şi acum mă priveşte cu răceală!". După un timp amîndouă au ajuns la concluzia că cealaltă nu a salutat-o cînd a venit, şi chiar mai rău, că nu răspunde cînd o saluta. Lipsa de bun simt. Inacceptabil!

Ella s-a gîndit că ceva trebuie sa o fi derajat-o pe Ana dacă se poarta aşa. Dar ea nu greşeşte niciodată. Chiar dacă a făcut ceva ce nu i-a convenit Anei, Ana greşeşte dacă o deranjează, pentru ca ea ştie foarte bine ce se cuvine şi ce nu şi ea nu greşeşte niciodată. Ana gîndi ca dacă s-ar fi înşelat şi Ella nu ar fi fost vinovată, Ella ar fi venit sa vorbească cu ea. Din moment ce nu a venit înseamnă că e vinovată.

Amîndouă ştiau ca au dreptate şi că ele nu greşesc niciodată. Aşa că cele doua fete harnice, îngrijite şi simţite nu şi-au mai vorbit niciodată.